Siropuri cu morfină pentru copii
În SUA, în secolul al XIX-lea, mamele stresate de copiii prea neastâmpăraţi erau sfătuite să apeleze cu încredere la o serie de “siropuri calmante”, recomandate de medicii vremii ca fiind “foarte atent concepute şi foarte sigure pentru cei mai vulnerabili membri ai familiei”. De fapt, avea să iasă la iveală, fiecare sticluţă era burduşită cu narcotice! De exemplu, o uncie dintr- un produs de largă folosinţă – “Mrs. Winslows Soothing Syrup” – conţinea 65 mg de morfină pură. Alte “calmante” destinate micuţilor conţineau doze mari de alcool şi opiu.
Mercurul, terapia -minune
Mercurul a fascinat umanitatea milenii la rând – există dovezi că era folosit cu 1.500 de ani înainte de Hristos. Iar în urmă cu o sută de ani, era ridicat la rang de panaceu. Sifilisul, un genunchi care “scârţâie”, o problemă digestivă – orice afecţiune se trata cu săruri de mercur. Or, mercurul, după cum se ştie astăzi, este extreme de toxic. Era “tratamentul” cu mercur mortal? Istoria consemnează cel puţin două cazuri celebre: Wolfgang Amadeus Mozart şi Mihai Eminescu.
Heroina, antidot pentru tuse
În epoca victoriană, obsedată de etichetă, a tuşi în prezenţa musafirilor sau într-un loc public era un act impardonabil. Aşa că mici doze de heroină, menite să calmeze tusea, erau la ordinea zilei. Ulterior, s-a demonstrat că heroina nu suprimă tusea.
Şocuri electrice contra impotenţei
În urmă cu circa 200 de ani, şocurilor electrice le mergea faima că ar reda virilitatea, cu ajutorul unui dispozitiv numit “centură pubis-şoc”. Istoria medicală nu consemnează cât de eficientă era terapia.
Lobotomia ca antidepresiv
În jurul anilor 1950, soluţia “la modă” pentru orice problemă psihică, de la schizofrenie şi paranoia până la depresie, era lobotomia, o intervenţie chirurgicală prin care se secţionau fibre sau fascicule nervoase dintr- un lob cerebral. Inventatorul lobotomiei a primit premiul Nobel în 1949, iar barbara metodă a devenit atât de populară, încât, prin anii 60, unii părinţi o luau în calcul pentru a-şi “aduce pe drumul cel bun” adolescenţii rebeli. Potrivit statisticilor, circa 70.000 de oameni au fost lobotomizaţi înainte ca specialiştii să-şi dea seama că “ciopârţirea” creierului nu oferă răspunsul la toate problemele vieţii. Iar pacienţii au sfârşit în azile de boli neurologice, reduşi mintal.
Urinoterapia – remediu universal
Încă o credinţă care a persistat de-a lungul istoriei a fost cea potrivit căreia o lungă listă de boli ar putea fi tratată bând urină sau aplicând-o pe piele. Eficienţa dezgustătoarei “terapii” nu a fost însă niciodată dovedită.
Luarea de sânge
Una dintre cele mai populare practici medicale, luarea de sânge, ce-şi are originea în Grecia Antică, a fost intens folosită în tot Evul Mediu şi până în secolul al XIX-lea, nu doar ca tratament, ci şi ca prevenţie – avea, nu avea nevoie, fiecare persoană grijulie cu propria sănătate ştia că trebuie să facă asta o dată pe lună. În cele din urmă, medicii au făcut lumină: metoda ar aduce o oarecare uşurare în cazuri rare, de puseu de hipertensiune sau de agitaţie psihomotorie. În majoritatea cazurilor însă, organismul slăbit de boală şi atacat de microbi (noţiunea de sterilizare nu exista) ceda. Iar medicul consemna decesul.
Trepanaţia, pentru convulsii şi migrene
Trepanaţia este definită prin “executarea unei deschideri, cu ajutorul trepanului, în oasele cutiei craniene, pentru a extirpa anumite tumori cerebrale, cheaguri de sânge etc.”. În Evul mediu, trepanaţia – practicată fără anestezie, cu un burghiu sau prin alte metode barbare – “trata” durerile acute de cap şi presupuse probleme cerebrale. Multă vreme s-a crezut că dădea rezultate spectaculoase dar, în timp, s-a dovedit că metoda transforma pacienţii în “legume”.