De astazi, va functiona in Bucuresti un Centru de coordonare a copiilor strazii, initiativa apartinand Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Primariei Capitalei. Acest centru isi propune monitorizarea tuturor celor aproximativ cinci sute de copii ai strazii din Bucuresti, astfel incat in orice moment sa se stie unde se afla fiecare dintre ei si care centre au locuri libere pentru a-i primi. Totodata, oricare cetatean care va dori sa semnaleze probleme legate de minorii de pe strada va avea la dispozitie o linie telefonica gratuita.