Lansarea programului „Cantus Mundi pentru Ucraina” a avut loc în contextul în care 30.000 de copii ucraineni refugiați – conform declarației recente a lui Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului – au rămas pe teritoriul României, după ce au reușit să treacă granițele și să scape din războiul din Ucraina.
Programul național Cantus Mundi, inițiat de dirijorul Ion Marin și desfășurat cu ajutorul voluntarilor Corului Madrigal, își propune să integreze social copiii prin intermediul muzicii.
De această dată, ușa este deschisă pentru cât mai multe persoane care vor să se implice voluntar în această activitate. Ca prim pas, Ana-Maria Rusu, profesoară de muzică în Focșani și formator Cantus Mundi, a elaborat un „Ghid al Voluntarului”, un material ce cuprinde o serie de jocuri și activități muzicale pentru a facilita lucrul cu copiii ucraineni, refugiați în țara noastră.
Cum dansezi când intri în jocul statuilor cu lipici, de exemplu? Instrucțiuni, link-uri YouTube și coduri QR ce pot fi scanate se găsesc în paginile broșurii.
Ghidul se adresează atât profesorilor din învățământul preuniversitar, cât și voluntarilor care desfășoară în această perioadă activități cu refugiații.
Ei vor citi despre planul de activități, dar vor da și peste un mic ghid de conversație prin care pot să învețe expresii uzuale în limba ucraineană, pentru a putea să comunice cu cei mici.
De exemplu, „Hai să ne jucăm!”, care se traduce prin „Davai ratîi!”. Iar atunci când vrem să întrebăm un copil dacă este bine, îi vom spune: „Tîi poriadcu?”.
„Împreună cu Cantus Mundi România am reușit să gândim activități, resurse și soluții strânse în acest ghid; el se vrea a fi un suport, o resursă, un reper, cu jocuri alese, testate în centrele de refugiați și adaptate diferitelor vârste. Îi invităm pe toți cei care doresc să lucreze voluntar cu copiii (fie liceeni, profesori, învățători, educatori sau reprezentanți din ONG)”, a transmis profesoara de muzică Ana-Maria Rusu pe Facebook.
O întoarcere la lumea de dinaintea războiului
Pe lângă atelierele interactive de educație muzicală și mișcare, potrivit Cantus Mundi, proiectele din programul național vor include și grupuri de suport pentru cei mici, dar și întâlniri de socializare la centrele de refugiați din țară. În plus, voluntarii vor putea participa la ateliere de comunicare în limba ucraineană.
Echipa corului Madrigal – Cantus Mundi a fost încă de pe 5 martie la Galați, unde s-a întâlnit cu tineri voluntari de la Colegiul Național Vasile Alecsandri, din localitate. Atunci le-au oferit materiale didactice și i-au învățat cum să pregătească activitățile și atelierele pentru copiii ucraineni.
„Am dorit să intervenim imediat acolo unde este nevoie și suntem extrem de bucuroși că inițiativa noastră s-a bucurat de așa un succes și în rândul voluntarilor, și la centrul pentru refugiați din Galați. Liceeni s-au implicat extraordinar atât în timpul trainingului, cât și cu copiii. Vom adapta în permanență «Ghidul de jocuri și activități muzicale pentru copiii» ucraineni și toate resursele noastre, în funcție de nevoile din teren și reacțiile pe care le primim”, a transmis Corul Madrigal-Cantus Mundi, într-o postare pe Facebook.
O mamă prezentă la atelierul pentru copii le-a oferit un feedback încurajator, conform membrilor echipei. Aceasta le-ar fi spus: „Este prima dată în ultima săptămână când copiii mei s-au simțit cu adevărat copii”.
„De asemenea, extrem de emoționante au fost reacțiile taților rămași în Ucraina, care primeau imagini transmise de mame în timpul atelierului”, a mai transmis echipa Cantus Mundi România, la prima deplasare în Galați.
Articolul complet, pe școala9.ro.