Conform IPJ Galaţi, autospeciala din cadrul Postului de Poliţie Rădeşti era în misiune, cu semnalele luminoase pornite, iar la volan era un polițist în vârstă de 26 de ani, pe DN 24 D ar fi surprins şi accidentat un minor, cu vârsta de 10 ani.

Potrivit polițiștilor, minorul s-ar fi angajat în traversarea arterei rutiere prin loc nepermis şi fără să se asigure, după ce, în prealabil, acesta s-ar fi deplasat pe acostament în aceeaşi direcţie de mers.

La faţa locului a ajuns şi elicopterul S.M.U.R.D. Galaţi, al cărui echipaj a preluat şi transportat victima la spital.

În autospeciala de poliţie se aflau doi poliţişti, ambii din cadrul Postului de Poliţie Rădeşti, care se deplasau către localitatea Smulţi, pentru a interveni la un scandal în familie, în urma unui apel la 112.

La testarea alcoolscop a persoanei care a condus autospeciala de poliţie, rezultatul a fost negativ, iar în cauză poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Urmărește-ne pe Google News