Sosiți la locul indicat, polițiștii i-au găsit pe Joe Cornelius sr, fost membru al consiliului municipal, în vârstă de 82 de ani, și pe fiica acestuia, Keisha Miles, de 31 de ani, morți din cauza multiplelor răni prin împușcare. Un copil de 11 ani ar fi mărturisit că el este autorul crimelor.

Rudă cu victimele, copilul „ne-a spus la început o poveste care pur și simplu nu s-a adeverit”, iar mai târziu, minorul ar fi mărturisit că el a fost autorul dublei crime, a spus Jared McIver la o conferință de presă marți.

Motivul pentru care minorul a apăsat pe trăgaci nu este cunoscut. Băiatul le-a spus anchetatorilor „că are 10 ani, dar se confirmă că a împlinit 11 ani”.

Copilul se afla în casă, duminică dimineață, și ar fi împușcat victimele între 6.00 și 6.30, a transmis poliția locală.

Două arme care aparțineau familiei au fost găsite ascunse pe proprietate, au anunțat polițiștii, iar tuburile goale de la gloanțele trase în acest incident erau de același calibru cu cele două arme.

Copilul de 11 ani a fost arestat și este învinuit pentru două capete de acuzare de crimă de gradul I.

„Totuși trebuie să punem niște piese de puzzle la un loc. Orașul poate fi liniștit știind că suspectul acestei duble omucideri nu este liber pe stradă, dar există și factorul șoc”, a declarat Jared McIver pentru ABC News.

„Există un oftat de uşurare, există un şoc, este doliu, sunt doar diferite emoţii prin care trece oraşul nostru în acest moment. Singurul lucru pe care îl putem face acum este să rezolvăm acest caz”, a adăugat Jared McIver.

Victima în vârstă de 82 de ani, Joe Cornelius sr, a fost consilier mult timp în Minden și la un moment dat a servit ca primar desemnat, potrivit actualului edil al orașului, Nick Cox.

„Eforturile lui Joe de a îmbunătăți situația din orașul Minden au lăsat un impact de durată care va fi amintit și în anii următori”, a spus Nick Cox la o conferință de presă de marți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News