Accidentul rutier s-a produs pe drumul județean 106, între Sibiu și Agnita, în apropierea localității Daia Nouă.

Două mașini care circulau din direcții opuse s-au ciocnit duminică dimineață, în Sibiu, în jurul orei 09:00.

Copila de 6 ani din Sibiu a murit, după ce a fost proiectată pe șosea

Un bărbat de 44 de ani conducea spre Sibiu, în timp ce celălalt șofer, în vârstă de 38 de ani, se îndrepta spre Agnita. Ambii conducători auto sunt din municipiul Sibiu.

„În urma impactului, o fetiţă în vârstă de 6 ani, pasageră în primul autoturism, a fost proiectată pe carosabil, rănile suferite provocându-i, din păcate, decesul”, au declarat reprezentanții Poliției Sibiu.

Polițiștii rutieri fac cercetări amănunțite pentru a determina circumstanțele exacte ale accidentului, iar autoritățile încearcă să stabilească cauzele care au dus la această tragedie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News