Miercuri seară, în jurul orei 18:30, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un băiat în vârstă de 11 ani, aflat în plasament la Baia, a fost accidentat pe trecerea de pietoni de un doi motocicliști.

Accidentul a fost înregistrat de o cameră de supraveghere, pe care se poate vedea un grup de 4 motociclete tip enduro care circulă în viteză pe drumul județean din Baia.

Copilul în vârstă de 11 ani vine pe bicicletă dintr-un parc și încearcă să traverseze pe trecerea de pietoni. E lovit de primul motociclist care ajunge pe trecerea de pietoni, apoi se ridică și în timp ce încearcă să ajungă pe trotuarul de unde venise, clătinându-se e lovit de al doilea motociclist.

Al doilea motociclist se oprește și pare că îl întreabă pe băiat dacă e în regulă, apoi ambii motocicliști părăsesc locul accidentului.

În aceeași seară, polițiștii i-au identificat pe cei doi autori, un tânăr de 21 de ani și unul de 23 de ani. Unul nu are deloc permis de conducere, iar al doilea are un permis de conducere necorespunzător categoriei. Nici unul nu avea dreptul de a conduce motocicletele tip enduro, care nu erau înmatriculate sau înregistrate.

Copilul de 11 ani a fost transportat la Spitalul municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticat cu plăgi cu excoriații (julituri) fără probleme deosebite.

Polițiștii au deschis dosar penal „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” „conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere” pentru fiecare dintre motocicliști.

Urmărește-ne pe Google News