„La data de 2 septembrie 2021, în jurul orei 23.30, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o femeie din municipiu cu privire la faptul că, în seara zilei de 2 septembrie, fiul său, Bicer Onur-Seyfettin, de 10 ani, a plecat din faţa blocului în care locuieşte şi nu a mai revenit”, a informat IPJ Alba.
Copilul are aproximativ 40 de kilograme, ochi căprui, faţă ovală, păr brunet, scurt.
Când a plecat, băiatul era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni sport lungi de culoare gri, bluză verde şi încălţăminte sport de culoare neagră.
„Imediat după semnalarea dispariţiei, au demarat activităţile de căutare, iar minorul a fost dat în urmărire. Persoanele care pot da informaţii care să conducă la identificarea lui, sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112′, au mai transmis reprezentanţii IPJ Alba.