Faptele s-au petrecut pe 9 noiembrie.
Potrivit procurorilor, inculpaţii de 14 ani şi minorul de 13 ani – care, potrivit legii, nu răspunde penal – „au lipsit de libertate în mod ilegal un minor de 10 ani şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestuia cauzată de vârsta fragedă, l-au pus în imposibilitatea fizică de a se apăra, după care l-au agresat sexual”.
Întreaga agresiune a fost filmată de adolescenți cu telefonul, iar ulterior au distribuit materialul pornografic cu minori pe o reţea de socializare, au mai precizat procurorii.
În acest caz, s-au făcut 3 percheziții domiciliare, în localitatea Crevedia, fiind identificate şi ridicate 3 telefoane mobile şi o unitate de stocare a datelor.
Cei doi minori de 14 ani au fost reținuți vineri, 17 noiembrie, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, lipsire de libertate în mod ilegal şi agresiune sexuală.
Ulterior, judecătorii au dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpaţi şi măsura arestului la domiciliu pentru cel de-al doilea.