Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, autospeciala implicată în accident este din alt judeţ.
Primarul comunei Şieu-Măgheruş, Sorin Mititean, a declarat pentru Agerpres că accidentul s-a produs pe trecerea pentru pietoni din apropierea şcolii şi că, din spusele martorilor, autospeciala de poliţie avea pornite semnalele acustice şi luminoase.
„Din primele date, o autospecială de poliţie din alt judeţ ar fi acroşat un minor de 12 ani, din Şieu-Măgheruş, care s-ar fi angajat în traversarea străzii. În urma accidentului, pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.
Șoferul, un bărbat de 22 de ani, din Dej, a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În urma accidentului, polițiștii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările exacte în care a avut loc incidentul.