Tragedia s-a produs în comuna Cristeşti, în apropiere de localitatea mureșană Nazna. Localnicii au găsit vieri seara hainele și telefonul băiatului de 12 ani și au anunțat autoritățile. După ce pompierii au încercat să-l găsească vineri până târziu, sâmbătă dimineață au intervenit scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” și au reușit să-i găsească trupul.
ISU Mureş a anunţat, sâmbătă, că trupul copilului a fost descoperit în jurul orei 9,00, scrie Agerpres.
Cazul vine la doar câteva ore după ce un băiat de 13 ani, din județul Neamț, a murit înecat în râul Bistrița, în timp ce se afla la scăldat cu alți copii. Trupul băiatului a fost recuperat de către pompieri vineri după-amiază și predat echipajului medical care a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat.
Foto generic