UPDATE ora 18.30. „Am înțeles că băiețelul e într-o stare gravă. Are o plagă înjunghiată în apropiere de coloană”, a explicat Luciana Lazăr, de la IPJ Sibiu. În ceea ce privește bătaia, purtătorul de cuvânt al poliției sibiene, spune că „totul a fost oarecum premeditat, sunt familii care au de mai mult timp ceva de împărțit. Echipajele noastre ajunse la fața locului nu au mai găsit decât presupusele victime. Copilul fusese deja preluat de Ambulanță”. Cel mai probabil, audierile în acest caz se vor întinde până după miezul nopții.

Polițiștii au fost solicitați să intervină în parcarea centrului comercial din Șelimbăr, unde mai multe persoane au fost implicate într-o bătaie.

„Astăzi, în jurul orei 14:08, prin apel 112, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial din Șelimbăr mai multe persoane sunt implicate într-o altercație. La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de poliție, jandarmi și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJSibiu.

Din primele date de la fața locului, în altercație ar fi fost implicate peste 20 de persoane, din localitățile Blăjel și Brateiu, pe fondul unui conflict mai vechi.

În urma scandalului, un copil de 12 ani, băiat, a fost transportat la spital, în stare gravă, cu multiple plăgi înjunghiate. 

Persoanele implicate, bănuite că fac parte din două clanuri rivale, au fost identificate și sunt conduse la sediul Poliției Municipiului Sibiu pentru audieri. 

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au stat la baza acestui conflict, urmând a fi luate măsurile legale conform competenței.

Foto: Sibiu Independent

 
 

Urmărește-ne pe Google News