În urma verificărilor, agenții au stabilit că cel care îi încredinţase autoturismul băiatului era chiar tatăl acestuia.
„Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad, din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în localitatea Băcani, au depistat şi oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un minor, în vârstă de 13 de ani, din comuna Băcani. Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii au constatat că autoturismul i-ar fi fost încredinţat, spre a fi condus, de către tatăl său, acesta nefiind prezent în autovehicul”, au transmis reprezentanţii IPJ Vaslui, relatează Antena 3.
Cercetările în acest dosar sunt cotinuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere unei persoane care nu deţine permis de conducere.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Demradulescu • 22.08.2024, 22:30
Acțiunea de la Vaslui cred că are următoarea regie:tatăl,fiind deja mangă și dorind să mai bea ceva dar neavând ce l-a trimis pe Vasilică în sat la tanti Aglaia să-i de-a o sticlă de rachiu pe caiet,puștiul ce să facă,s-a conformat.