Potrivit sursei citate, victima a fost preluată de elicopterul SMURD care l-a transportat la Spitalul Judeţean Constanţa.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea a transmis că băiatul s-ar fi rănit în timp ce se juca cu alţi doi copii în zona carierei de piatră, iar la un moment dat a căzut de la înălţime.

Echipajul de pompieri a intervenit cu o autospecială de stingere cu accesorii pentru alpinism, iar minorul a fost recuperat în stare de inconştienţă, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta, potrivit Agerpres.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs evenimentul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News