UPDATE 4 martie, ora 10.00: Dan Mîcnea, bărbatul acuzat că l-a ucis pe copilul de 14 ani, a fost arestat preventiv ieri, în urma unei decizii luate de Tribunalul Vaslui.
Știrea inițială:
Crimă șocantă în județul Vaslui, victimă fiind un copil de doar 14 ani, a cărui cadavru a fost găsit în stare de putrefacție într-o râpă adâncă de câțiva metri, pe raza comunei Hoceni.
Cei care au dat peste trupul băiatului au fost câinii unui cioban, care au alertat imediat autoritățile. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că este vorba despre un copil dat dispărut de la domiciliu în urmă cu o săptămână.
Extinzând cercetările, anchetatorii au reușit să stabilească și principalul suspect al crimei, proprietarul unui magazin din Hurduci.
În fapt, bărbatul s-ar fi răzbunat pe copil, după ce acesta i-a spart chioșcul, iar apoi i-a fi dat foc. Băiatul a recunoscut în fața poliției fapta, însă proprietarul magazinul ar fi vrut să-și facă singur dreptate.
În consecință, l-ar fi luat pe copil să-i arate pe unde a dus marfa furată pe un câmp, moment în care l-ar fi omorât. Ulterior, bărbatul i-a aruncat cadavrul în acea râpă din satul său natal, Oțeleni.
”Suspectul de omor a fost condus la audieri, urmând a fi audiat. Nu putem oferi mai multe amânunte în acest moment”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
Copilul de 14 ani nu mai fusese văzut de pe 23 februarie, dispariția sa la poliție fiind anunțată de către familie două zile mai târziu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro