Tragedia a avut loc azi în comuna Scânteia din județul Iași în jurul orei 12:00. Potrivit polițiștilor femeia a încercat să parcheze autoutilitara în curte și nu l-a văzut pe fiul ei de 2 ani, moment în care l-a lovit.
La fața locului au ajuns polițiștii și medicii. În urma manevrelor efectuate de medicii de pe ambulanță, aceștia au fost nevoiți să declare decesul.
„În cauza s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!