Duminică, 12 ianuarie, la ora 18.04, Secţia 6 Poliţie Craiova a fost sesizată de o femeie, de 78 de ani cu privire la faptul că, nepotul său, Yannis Poenaru, în vârstă de 4 ani, a plecat din faţa locuinţei sale, în jurul orei 15.00, unde se juca împreună cu alţi copii şi nu a mai revenit”, a transmis, duminică seară, IPJ Dolj.

La momentul plecării, băiatul era îmbrăcat într-un hanorac negru, o vestă cu glugă roșie și purta cizme negre.

Pentru găsirea micuțului, autoritățile s-au mobilizat de urgență, în acest sens fiind emis și mesaj RO-Alert. După câteva ore de căutări, polițiștii au anunțat că minorul a fost găsit mort.

Conform sursei citate, copilul prezintă urme de mușcături pe corp, luându-se în calcul ipoteza ca acesta să fi fost sfâșiat de câinii.

„Copilul a fost găsit fără viață, din nefericire, pe un câmp cu vegetație deasă în apropierea locuinței sale, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

 
 

Urmărește-ne pe Google News