Copilul a ajuns pe pervazul geamului după ce s-a urcat pe un corp de mobilă. La acel moment, în casă se mai aflau trei adulți, potrivit ISU Botoșani.

„Când s-a produs evenimentul, în locuinţă se mai aflau trei adulţi. Într-un moment de neatenţie, băieţelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă şi s-a sprijinit în plasa de protecţie împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuţul a căzut în gol de la aproximativ şase metri înălţime”, a transmis ISU Botoşani.

La faţa locului a ajuns imediat echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Copilul fost preluat şi transportat la Spitalul de Pediatrie din Botoşani pentru evaluare.

Poliţia a deschis acum o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Foto: Știri.Botoșani.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News