UPDATE – ora 16.20: Copilul în vârstă de doi ani şi patru luni, dispărut de acasă a fost găsit decedat la aproximativ 1.200 de metri de casă, a declarat pentru Agerpres, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
”Am găsit acum copilul, decedat. N-are nicio urmă, nu-i muşcat de nimic. Cred că-i mort din cursul nopţii. A îngheţat acolo”, a spus Epureanu.
Cadre impresionante sunt mobilizate pentru căutarea unui copil în vârstă de doi ani şi patru luni din cătunul Bahna, de pe raza oraşului Vicovu de Sus, dispărut de acasă cu o seară înainte.
Potrivit IPJ Suceava, este vorba despre minorul David Samuel Farcaş, din cătunul Bahna, dispărut din zona domiciliului din seara de 5 ianuarie.
”Căutarea a început de aseară, dar pe la 2,00 s-a sistat. Azi, la 6,00 a început. (…) Nu a fost găsit încă. Nu ştim ce s-a întâmplat. Parcă a intrat în pământ, că nu sunt pe acolo boscheţi, haznale. Nu-mi dau seama”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
La activităţile de căutare sunt folosiţi şi câini de urmă, camere de termoviziune şi un elicopter aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.
Copilul are o înălţime de aproximativ 65 cm, părul negru, faţă rotundă, ten măsliniu, ochi căprui, fără semne particulare. La momentul dispariţiei purta îmbrăcăminte de culoare verde, având ghete de culoare mov în picioare.
Din relatările familiei, minorul a fost văzut ultima dată jucându-se în preajma casei
Citește și: VIDEO / Primul pelerin al Bobotezei la Gigi Becali. Pustnicul Ion, de veghe în fața palatului aurit
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro