Copilul, a cărui identitate este protejată, a primit un tratament la scurt timp după naștere, de atunci nu a mai luat nici un fel de medicament timp de opt ani și jumătate. În prezent, analizele i-au ieșit perfecte și nu mai există nici o urmă de virus în organismul său.

Majoritatea oamenilor au nevoie de tratament în fiecare zi pentru ca virusul HIV să nu le distrugă sistemul imunitar și să ajungă la SIDA. Dar medicii consideră că dacă vor înțelege cum a fost protejat copilul de această boală acest lucru va putea duce la identificarea unor noi medicamente și a unui vaccin care să oprească infectarea cu HIV.


Citește și: Reacția Danielei Gyorfi după moartea Denisei Manelista. Ce a transmis vedeta


Copilul a fost infectat de mama sa în momentul nașterii, în 2007. Atunci avea un nivel foarte ridicat de HIV în sânge. Terapia antiretrovirală precoce nu era practicată frecvent la acea dată, dar i-a fost administrată copilului când avea nouă săptămâni, în cadrul unui studiu clinic.

Nivelul virusului a devenit nedetectabil, iar tratamentul a fost oprit după 40 săptămâni și, spre deosebire de orice alt subiect al studiului, virusul nu a revenit.

Terapia timpurie care atacă virusul înainte de a avea șansa de a se stabiliza pe deplin a mai fost implicată în cazuri de “vindecare” de două ori înainte.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

În cazul “copilului Mississippi”, unui micuţ i-a fost administrat tratamentul la 30 de ore de la naștere și au trecut 27 luni fără tratament înainte ca virusul HIV să reapară în sângele acestuia. A existat, de asemenea, un caz în Franța, cu un pacient care a trăit mai bine de 11 ani fără medicamente.

Dr. Avy Violari, șeful departamentului de cercetare pediatrică de la Unitatea de Cercetare Perinală HIV din Johannesburg, a declarat: “Nu credem că numai terapia antiretrovirală poate duce la remisie. Nu știm cu adevărat care este motivul pentru care acest copil a obținut remisia. Credem că este vorba de sistemul genetic sau imunitar”.


Citește și: Denisa Manelista, îngropată în zi de sărbătoare. Semnificație deosebită pentru familiile greu încercate


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Aproape 1,7 miliarde de euro au dispărut din conturile BNR într-o singură lună. Motivele nu sunt clare
Știrileprotv.ro
Aproape 1,7 miliarde de euro au dispărut din conturile BNR într-o singură lună. Motivele nu sunt clare
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alertă pentru utilizatorii Gmail! Noua schemă de fraudă de care trebuie să se ferească. Acest e-mail nu trebuie deschis niciodată
FANATIK.RO
Alertă pentru utilizatorii Gmail! Noua schemă de fraudă de care trebuie să se ferească. Acest e-mail nu trebuie deschis niciodată
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Vremea 2 - 16 decembrie 2024. Nou val de precipitații spre finalul săptămânii. La munte se va depunde strat nou de zăpadă
Observatornews.ro
Vremea 2 - 16 decembrie 2024. Nou val de precipitații spre finalul săptămânii. La munte se va depunde strat nou de zăpadă
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI