‘Un bărbat de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ244E, pe raza localității Vetrișoaia, a fost surprins de apariția pe partea carosabilă a unui minor cu o jucărie, un vehicul fără pedale pentru copii, care, probabil, intenționa să traverseze. Copilul a fost acroșat, el fiind transportat la spital, unde din cauza leziunilor suferite a decedat, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Iulian Petre.

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Săptămâna trecută, un alt copil de trei ani a fost spulberat de o mașină, în fața părinților, care își făceau un selfie într-un lan de rapiță.

FOTO: Arhivă

 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News