Un american spion KGB bine infiltrat și-a recrutat propriul fiu, care avea doar 16 ani și habar nu avea ce i se cere

A fost crescut să fie spion

Când Peter avea doar 16 ani, părinții lui i-au spus că au o misiune specială pentru el. Erau la Moscova, într-un apartament discret, unde câțiva bărbați în costume îi explicau cu calm ce urma să se întâmple. Nu era vorba despre o alegere, deși i s-a spus că poate decide singur. De fapt, dacă refuza să devină spion, nu mai putea să se întoarcă acasă.

„Ori ești cu noi și ajuți în misiunea părinților tăi, ori rămâi aici. Știi deja prea multe”, i-a spus unul dintre ei. Dacă spunea „nu”, părinții urmau să se întoarcă în SUA fără el și să spună că a murit într-un accident.

Peter n-a vrut să-și piardă familia. Așa că a acceptat, iar primul pas a fost să se întoarcă în America și să înceapă facultatea la McGill, în Canada. Oficial, era student. Neoficial, trebuia să își observe colegii și să trimită rapoarte, prin tatăl său, direct la Moscova.

Nu avea voie să pară simpatizant al URSS, nici să se apropie de comuniști sau de ruși, iar în anul următor urma să înceapă antrenamentul serios, la Moscova. Numele său de cod era deja stabilit: Erbe – „Moștenitorul”, în germană.

Un adolescent spion și o viață dublă

Deși părea calm, în interior, Peter era sfâșiat. Avea doar 16 ani. Citea Freud, căuta explicații în cărți despre nevroze. La câteva luni după începerea facultății, a trimis părinților un desen cu el atârnând de o spânzurătoare. Fără niciun comentariu. N-au răspuns.

Recomandări

Ultimele clipe ale lui Papa Francisc: „Nu a suferit”. Ce i-a spus infirmierului care l-a îndemnat să iasă în Piața Sfântul Petru

Când s-a întors acasă în vara lui 1975, nimeni nu a pomenit de desen. Tatăl, Rudi, l-a dus direct la un antrenament de spionaj. Așa a învățat cum funcționează un „dead drop”, un mod de a transmite informații fără contact direct: un furtun lăsat sub un copac, o sticlă de Coca-Cola ca semn, o coajă de portocală ca răspuns.

Apoi, Peter a fost trimis singur în URSS. A plecat din Viena cu acte false, a trecut prin Budapesta, a ajuns în Moscova și a fost dus într-o vilă din Siberia, unde a fost tratat ca un oaspete VIP, dar și ca un prizonier. Excursii la Volgograd, la barajul de la Bratsk, o partidă de pescuit pe lacul Baikal. KGB-ul încerca să-i câștige loialitatea cu peisaje spectaculoase, nu cu ideologie. Tatăl lui a fost furios: „Trebuiau să-i predea marxism, nu să-l plimbe cu barca!”

Presiunea devenea prea mare

În 1976, Peter a vrut să se transfere la Georgetown, în SUA. KGB-ul a aprobat deoarece acolo avea șanse mai mari să intre în cercuri influente. A început astfel să învețe araba și să scrie rapoarte cu cerneală invizibilă despre colegii săi, trimise într-o adresă din Mexic.

Dar, la un moment dat, presiunea a devenit prea mare. I-a spus tatălui că are nevoie de o pauză. Rudi a fost nemulțumit, dar a acceptat să discute vara. Când Peter a ajuns în New York, l-a întâmpinat tatăl său… împreună cu doi bărbați în costume.

Recomandări

Lecția pe care oamenii ar trebui să o învețe de la pinguini, predată de omul care a stat la -54°C pentru a-i filma: „Succesul lor este legat și de succesul nostru”

„Peter, vino cu noi. Acești oameni trebuie să vorbească cu tine”, i-a spus Rudi.

Trădarea tatălui

Rudi fusese urmărit de FBI, care i-au dat de ales între pușcărie pe viață și o colaborare ca dublu agent. A acceptat a doua variantă, cu condiția să nu i se ceară să renunțe la marxism sau să ucidă pentru America. Inge, soția lui, a fost devastată. Peter, în schimb, a fost lăsat în pace, dar supravegheat lunar de FBI și CIA. Îl scoteau la restaurante, la parcuri de distracții, chiar și la striptease. După ce a terminat facultatea, i-au găsit un loc de muncă într-o firmă de lobby.

În 1980, FBI-ul a decis să închidă dosarul. Familia a intrat în programul de protecție a martorilor. Numele lor au fost schimbate. Peter Herrmann a devenit Elliot Holar. Viața în protecție semăna cu viața de spion: o nouă identitate, povești inventate despre copilărie și multă discreție.

O viață în umbră, o identitate îngropată

Anii au trecut. Elliot s-a căsătorit, a avut copii, a făcut carieră în IT. Mama lui a murit în 2004, fratele lui, un tânăr diagnosticat cu Asperger și ignorat de tatăl lor, a murit în 2015. Rudi a murit în 2017, dar, înainte de moarte, se lăuda la clubul de lectură cu povești din perioada în care era spion. Nimeni nu știe dacă îl credea cineva.

Recomandări

Un profesor universitar acuză: „Studenții nu știu să scrie corect românește, nu citesc și nu-i interesează nimic. Doar TikTokăraie au în cap”

În 2019, un jurnalist a reușit să-l găsească pe Elliot. La început a refuzat să vorbească. Apoi, treptat, a început să se deschidă. A acceptat chiar să fie numit cu numele real. Nu voia publicitate la birou, dar, odată pensionat, a simțit că e timpul să-și recupereze povestea.

„Nu sunt furios pe nimeni. Dacă aș fi furios, ar trebui să fiu furios pe prea mulți oameni. Și la ce mi-ar folosi? În unele privințe sunt foarte furios pe el. Dar l-am admirat mereu și l-am respectat. A fost un tată care m-a iubit, dar nu în toate felurile care contează. Acum, că am copii, nu pot să înțeleg cum a fost în stare să mă trimită acolo, la vârsta aia”, a spus Elliot într-o discuție recentă, mai scrie The Guardian.

Urmărește-ne pe Google News