Femeia a sunat în jurul orei 1:00 la 112, după un schimb de mesaje cu tatăl copilului. Ea și-a exprimat „îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care-l lăsase în grija fostului său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani”, a transmis IPJ Alba, într-un comunicat.

„Iniţial, bărbatul a răspuns la telefon şi a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-şi disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a răspuns la telefon şi nici la uşa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia, în care locuia cu chirie”, se menționează în comunicat.

„Proprietarul nu și-a dat acceptul să fie spartă ușa locuinței”

Polițiștii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din Turda, care „nu și-a dat acceptul să fie spartă ușa locuinței, spunând că va veni el”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Alba, Luminița Prodan, pentru Hotnews.

Proprietarul a ajuns la Alba Iulia „în aproximativ o oră și jumătate – două ore”.

„A venit, s-a încercat deschiderea ușii, dar era blocată pe interior și în cele din urmă a fost spartă ușa, în jurul orei 5.00, dar trebuie ținut cont de faptul că s-a schimbat ora, deci în jurul orei 4.00, de fapt”, a spus purtătoarea de cuvânt a poliției.

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
  • În noaptea de sâmbătă spre duminică, România a trecut la ora de vară, ceasurile dându-se înainte cu o oră.

„Nimic nu trăda o stare de pericol”

Reprezentanta Poliției spune că „au fost respectate toate procedurile de lucru“.

Ea a insistat că polițiștii nu au stat în fața ușii să aștepte, ci în acest timp „s-au făcut verificări pentru a se stabili în primul rând la ce adresă se află bărbatul”. Totodată, spune că „nu s-a conturat o stare de pericol”.

„Concomitent, s-a luat legătura cu proprietarul apartamentului închiriat, care a spus că va veni el la fața locului, și cu bărbatul, care a fost calm și nu a trădat vreo stare de agitație, dând asigurări că este bine. El a refuzat să spună unde este, a închis telefonul și apoi nu a mai răspuns. În aceleași timp, au fost verificate ambele adrese – cea de domiciliu și cea de la apartamentul închiriat, ambele în Alba Iulia, unde nu a răspuns nimeni și nu se auzea niciun zgomot din interior”, a declarat Luminița Prodan.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Denisalala   •   27.03.2023, 10:24

Să te întrebe poliția dacă ești de acord să-ți spargă ușa... aici s-a ajuns?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI