Nu ochii, ci victima le furnizează întotdeauna anchetatorilor detalii importante despre autorii crimelor. Prin poziţia trupului şi locul în care el este găsit, prin numărul şi tipul rănilor suferite sau prin eventualele urme biologice rămase pe corp.
Dar ce se întâmplă în cazurile în care cadavrul este distrus? Ce alte probe sunt folosite pentru a dovedi vinovăţia criminalilor şi cum se desfăşoară ancheta?
Vă
dezvăluim cinci cazuri de crime în care trupurile victimelor au fost distruse
prin incendiere. Cu siguranţă, numărul acestora e mai mare în istoria
criminalisticii din România. În toate aceste cazuri, incendierea victimelor
avea ca scop ascunderea crimei.
“Nu
există victimă, nu există omor” e teoria pe care o susţin mulţi şi astăzi. Cu
toate acestea, autorii acestor crime au fost prinşi şi trimişi în spatele
gratiilor. Iar unii dintre ei sunt azi în libertate.
Italianul care a omorât un copil și l-a ars în cazan, punând sodă caustică
Alexandru
avea 3 ani şi jumătate şi locuia, împreună cu mama lui, Otvos Tunde Ibolya, şi
cu concubinul acesteia, Zaccagna Antonio, într-o casă din comuna Bârghiș,
judeţul Sibiu.
În Sentinţa Penală nr. 10/ 2017 a
Tribunalului Sibiu scrie: “În luna mai 2013, cu o săptămână înainte de
sărbătoarea Paștelui, spre seară, minorul se afla în curtea locuinței
inculpatului Zaccagna Antonio, însoțit fiind de mama sa, de inculpat și de
martorii O. J. și O.I.. Întrucât, în acea zi, inculpatul săpase în grădină, din
pământ au ieșit cărăbuși, astfel că minorul s-a speriat și a început să plângă
și să țipe. Enervat de purtarea isterică a copilului, inculpatul l-a lovit pe
acesta cu pumnul la nivelul pieptului, după care l-a prins de haine și l-a dus
în casă, trântindu-l pe pat”
În casă, bărbatul de 41 de ani l-a lovit din nou pe copil, cu palma peste față și cu pumnul în piept. Băieţelului i s-a făcut rău, a început să vomite mâncare și sânge și s-a învinețit la față.
Zaccagna
spune că a încercat, fără rezultat, să-l resusciteze şi că, atunci când a
constatat că cel mic devine rigid, a verificat, cu ajutorul unei oglinzi, dacă
el mai respiră.
La rându-le, O.J. şi O.I., fratele și sora mamei băieţelului, le-au declarat anchetatorilor că i-ar fi spus lui Zaccagna că ar trebui să cheme Salvarea și Poliția şi că acesta i-a amenințat atunci cu moartea.
Mai
întâi, trupul copilului a fost îngropat într-o cămară a locuinței, la o
adâncime de circa 30 cm.
A doua zi, Zaccagna Antonio, mama copilului şi fraţii ei au mers împreună la Târgu Mureş, de unde inculpatul a cumpărat mai multe pungi cu sodă caustică. Apoi s-au întors casă.
“Inculpatul
a adus un cazan pe care l-a pus pe soba din bucătărie, a dezgropat cadavrul și
l-a pus apoi în cazan. A pus apă în cazan, a vărsat soda caustică peste cadavru
și a făcut apoi, mai multe ore, foc în sobă. După mai multe ore de foc în sobă,
cadavrul minorului s-a transformat într-un lichid asemănător unei leșii, a unui
lichid gelatinos”, se arată în Sentinţa Penală nr. 10/ 2017 a Tribunalului
Sibiu.
Noaptea,
ajutat de cei trei, Zaccagna a pus cazanul în portbagajul maşinii. Cu toţii au
mers pe urmă cam 30 de kilometri, până au ajuns la râul Târnava Mare, unde au
vărsat o parte din conținutul cazanului. Dar, pentru că pe malul râului erau
câțiva pescari, au plecat repede, iar după alţi 60 km, au aruncat cazanul cu
totul în râul Mureş.
Vreme de 3 ani, crima a rămas nedescoperită. Abia în aprilie 2016, când Otvos Tunde l-a reclamat la poliţie pe Zaccagna pentru că a bătut-o, ea a povestit şi despre uciderea fiului. Bărbatul a fost arestat două zile mai târziu.
El
le-a declarat anchetatorilor că Alexandru a murit nu pentru că l-a lovit, ci
din cauza unei afecțiuni medicale. “Când s-a speriat, a început să țipe, s-a
blocat, s-a crispat și apoi a leșinat”, susţinea Zaccagna.
L-au
contrazis declaraţiile mamei şi ale fraţilor ei, care au fost cercetaţi cu
toţii într-un dosar disjuns, pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțare,
favorizarea infractorului și profanare de cadavre sau morminte.
Zaccagna
Antonio a fost acuzat de omor, iar împotriva lui au fost administrate
următoarele mijloace de probă :
- plângerea și declarațiile concubinei;
- procesele-verbale și planșele foto privind cercetarea la fața locului și reconstituirea parțială, efectuate în prezența inculpatului;
- declarația tatălui natural al copilului;
- actele depuse de tatălui natural privind relațiile cu fosta lui soţie şi cu băieţelul;
- declarațiile martorilor care au asistat la crimă, dar şi la bătăile încasate de mama băieţelului;
- copia fișei medicale a victimei, din care rezultă că nu existau probleme medicale;
- declarațiile date de Zaccagna Antonio în calitate de suspect și, apoi, de inculpat;
În
februarie 2017, Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe Zaccagna Antonio la 14 ani de
închisoare. El a atacat decizia, iar Curtea de Apel Albă Iulia i-a schimbat
încadrarea faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte, dar i-a menţinut
pedeapsa de 14 ani.
Mama
copilului ucis, Otvos Tunde, şi fraţii ei au scăpat fără nici o zi de puşcărie.
Graţierea femeii care şi-a ars soţul
în butoi
S-a
întâmplat într-un sat din judeţul Brăila, acolo unde Cociaş Măndica şi-a ucis
soţul, i-a ars cadavrul acestuia într-un butoi din tablă, şi apoi a aruncat în
Dunăre resturile umane. Povestea a rămas consemnată de comisarul Traian Tandin
în cartea “Cei mai odioşi 100 criminali români”.
Măndica
avea 48 de ani şi locuia în satul Titcov, pe malul braţului Măcin (Dunărea
veche). Într-o zi din primăvara anului 1990, ea a mers la şeful de post şi a
reclamat dispariţia soţului care, din spusele ei, ar fi plecat la pescuit şi nu
s-a mai întors.
Ştefan
Cociaş avea 50 de ani şi era cunoscut prin sat ca un om gospodar şi cumsecade.
Un singur viciu avea: când bea, îşi lua la bătaie soţia, acuzând-o de
infidelitate.
După ce au fost sesizaţi cu dispariţia lui, poliţiştii au mers în curtea familiei Cociaş şi au cercetat locul, dar curtea şi casa erau curate ca-n palmă, iar grădina din spate fusese proaspăt săpată.
Sătenii
bănuiau că soţul Măndicăi fusese omorât, iar de la ei poliţiştii au aflat că
fiica lui Ştefan Cociaş se tot interesa pe la oameni despre mersul cercetărilor
şi aşa au apărut primele suspiciuni.
Pe
1 aprilie 1990, pe malul stâng al braţului Măcin, la circa 400 de metri în aval
de trecerea spre Pecineaga, a fost găsit un segment de corp uman, parţial ars.
Zona a fost cercetată cu ajutorul localnicilor şi, la scurt timp, au fost
descoperite resturi din membrele superioare şi inferioare ale victimei. Câteva
zile mai târziu, la zeci de kilometri de Titcov, avea să fie găsit bustul
victimei.
Analizând aceste părţi din cadavru, legiştii au stabilit că moartea s-a produs cu 10 zile în urmă, prin strangulare, iar resturile umane fuseseră arse înainte de a fi aruncate în apă.
Pe
mal au fost descoperite şi resturi de ţesături şi de încălţăminte, iar lui
Cociaş Măndica i-a fost arătată o bucată de material supraelastic, pe care ea a
recunoscut-o ca fiind un fragment din slipul purtat de soţul ei în ziua când a
plecat la pescuit. Femeia nu renunţase la scenariul iniţial.
Dar
trei tineri din sat aveau să declare poliţiei că, nu cu mult timp în urmă,
Măndica a încercat să-i tocmească să-i omoare soţul contra sumei de 20.000 de
lei. Tinerii au refuzat-o. Ancheta s-a concentrat de atunci asupra femeii şi a
fiicelor ei, iar în cele din urmă Măndica a recunoscut crima.
Era
21 martie 1990. Sora ei venise în vizită. Măndica i-a mărturisit că nu mai
poate trăi lângă soţul ei, din pricina bătăilor, şi că a decis să-l omoare.
Sora şi-a oferit ajutorul, iar în seara acelei zile, în jurul orelor 23.00,
când Ştefan Cociaş dormea adânc, cele două l-au strangulat cu o funie. La
comiterea faptei a participat şi fata cea mare a victimei.
Femeile
au dus apoi cadavrul victimei în curte, l-au înghesuit într-un butoi de tablă,
au turnat spirt şi au aprins focul. “Dar focul în loc deschis nu face cadavrul
să dispară”, scrie comisarul Traian Tandin, aşa că Măndica a tranşat apoi
cadavrul ars şi, ajutată de soră şi de fiică, a aruncat resturile umane în
Dunăre.
În
baza recunoaşterii faptei care se corobora cu cele constatate de legişti,
Cociaş Măndica a fost condamnată la închisoare. N-a executat decât 10 ani din
pedeapsă, fiind graţiată prin Decretul nr. 61/8 martie 2000, emis de
preşedintele de atunci al României, Emil Constantinescu.
A ars resturile umane pe câmp, până
ce n-a mai rămas decât cenuşa
Picu
Cornel avea 45 de ani şi era din Cugir. Schimba valută pe stradă şi dădea bani
cu camătă. Pe 9 iulie 2001, el a dispărut fără urmă. După trei zile, sora lui a
mers şi a reclamat dispariţia la Poliţie, iar verificările au început imediat.
Audiaţi,
prietenii lui Picu şi-au amintit că-n dimineaţa zilei în care a dispărut, el
s-a întâlnit cu “un băiat care lucrase ca poştaş şi care voia să împrumute
nişte bani”.
Poliţiştii
l-au identificat rapid: era Chelaru Nicolae Romeo, 28 de ani. Căsătorit, cu un
copil, Chelaru lucrase opt ani ca poştaş.
Până în decembrie 2000, când fusese dat afară, fiind prins că falsifica cupoanele şi “ciupea” din pensiile pe care trebuia să le ducă oamenilor.
Audiat
chiar în ziua în care a fost reclamată dispariţia lui Picu, Chelaru neagă că ar
avea vreo legătură cu asta. Dar vecinii lui îl contrazic. Unul dintre ei îl
văzuse pe Picu intrând în apartamentul lui Chelaru, iar mai târziu spune că a
auzit “o bubuitură şi un vaiet”. O altă vecină declară că s-a întâlnit în
aceeaşi zi cu Chelaru pe scară, iar el căra, spre portbagajul maşinii, nişte
plasele grele de rafie.
Chelaru
le-a spus polițiștilor că avea în acele sacoşe nişte peturi goale, însă
legiştii au găsit pe umerii lui vânătăi care “s-au putut produce prin
transportarea pe umeri a unor genţi în care se aflau corpuri dure cu masă
mare”.
“Vânătăile sunt de la o căzătură mai veche”, a explicat Chelaru, dar a doua zi, la testul poligraf, s-a dovedit că minte.
În
apartamentul lui Chelaru poliţiştii au găsit câteva cioburi, dar şi urme de
sânge cu grupa AII, precum cea a victimei (Chelaru şi soţia lui aveau grupa
sanguină BIII). În baie, după chiuvetă, criminaliştii au găsit o bucată de
ţesut, iar legiştii au stabilit că era “ţesut uman format din muşchi striar de
profunzime”. Alte urme de sânge cu grupa AII au fost găsite în portbagajul
maşinii.
Chelaru
continuă să nege fapta, dar pe 29 octombrie 2001 el a fost arestat pentru
delapidare, fals în înscrisuri şi uz de fals, infracţiuni comise în timp ce
fusese poştaş. 12 zile mai târziu, el a mărturisit crima. A spus că a vrut să
împrumute de la Picu 500 de dolari, a mers cu acesta acasă la el, iar acolo
cămătarul i-ar fi cerut să gireze împrumutul cu apartamentul.
Înfuriat,
l-a lovit pe Picu în cap cu o sticlă. După ce i-a verificat pulsul şi a
constatat că e mort, Chelaru a verificat şi borseta cămătarului, unde a găsit
700 de dolari şi 3.000 de mărci germane, bani pe care i-a luat.
Ulterior, inculpatul a dus victima în baia apartamentului şi a procedat la secţionarea corpului acesteia, după care a transportat bucăţile pe malul râului Cugir, în apropierea localității Vinerea, şi le-a dat foc
Sentinţa Penală nr. 169/2002 a Tribunalului Alba:
A acoperit resturile umane cu lemne pe care le-a stropit cu benzină. Şi, chiar înainte a aprinde focul, Chelaru a realizat că uitase ceva: brăţara şi-un inel din aur care erau pe braţul victimei. Le-a luat, apoi a aruncat printre lemne telefonul victimei, dar şi cuţitul şi toporul cu care depesase cadavrul, şi abia apoi a aprins bricheta.
Era
în jur de ora 18.00. Anchetorii spun că focul a ars până a doua zi, la orele
10.00, când Chelaru a adunat cenuşa şi resturile rămase şi le-a aruncat,
împreună cu partea metalică a cuţitului şi toporului, în râul din apropiere.
Zona
în care Chelaru Romeo a indicat că a ars cadavrul a fost cercetată de
anchetatori, dar nu s-a mai găsit nimic.
În lunile septembrie – decembrie 2001, în zona unde s-a dat foc cadavrului au avut loc operaţiuni de îndiguire a râului Cugir, ocazie cu care a fost schimbat cursul râului, iar din malul râului şi din perimetrul din râu s-a ridicat, la o distanţă de 5 metri de râu, un dig înalt de 4 metri
Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba:
Chelaru
Nicolae Romeo a fost trimis în judecată pentru omor calificat, tâlhărie,
profanare de cadavre, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi înşelăciune,
iar Tribunalul Alba l-a condamnat la 19 ani de închisoare. Sentinţa a rămas
definitivă prin Încheierea 513/4 februarie 2003 a ÎCCJ.
În
august 2014, Chelaru a fost liberat condiţionat, printr-o decizie a
Tribunalului Timiş. Executase 13 ani de închisoare din pedeapsa primită.
Citiți mâine despre alte două cazuri șocante pe Libertatea.ro.