Potrivit oamenilor legii, părinții copilului se aflau în locuință în momentul în care a avut loc incidentul.
„Din primele informații, căderea copilul a fost atenuată de o copertină. La sosirea echipajelor de intervenție minorul prezenta semne vitale, fiind transportat la UPU Petroșani, de către echipajul SAJ”, a declarat Roxana Mateuț, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
„(…) Copilul se afla sub supravegherea părinților și a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuințe, într-un moment de neatenție (se pare ca a urcat pe un taburet, fereastra fiind deschisă)”, a precizat și comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
La fața locului au ajuns echipaj SMURD și o ambulanță de la SAJ Hunedoara, care l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Petroșani.
De acolo, după primele investigații, un elicopter venit de la Arad l-a preluat și transportat pe băiețel la Timișoara.
Starea lui este gravă, potrivit Serviciului de Ambulanță Hunedoara.
Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili exact cum a avut loc incidentul, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro