Comentează„Tată, serios, tu te-ai născut ca Iisus Hristos”, i-a spus cândva fiica sa, Irina, lui MIhai Gorbaciov. „Da! Să nu uiţi asta… Dar să nu mai spui nimănui!”, i-a răspuns acesta. Întâmplarea e povestită chiar de către fostul lider sovietic, în volumul său de memorii „Amintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika”, publicat la Editura Litera în traducerea Justinei Bandol.
Irina ajunsese la această concluzie după ce bunica sa îi povestise cum îl adusese pe lume pe Mihail Gorbaciov, la 2 martie 1931: „Când au început durerile facerii, mama a fost mutată în cămară. Pe jos, s-au întins paie şi peste ele s-au pus aşternuturi. Şi aşa, între camerele de locuit ale casei şi staul, m-am născut eu”, continuă fostul lider al URSS..
În volumul său de memorii, „Amintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika”, Mihail Gorbaciov şterge graniţa dintre viaţa personală şi cea politică şi rememorează întregul său traseu ca o mărturie personală despre secolul XX. Mihail Gorbaciov a fost şi iubit, şi urât pentru activitatea sa în calitate de lider al Uniunii Sovietice şi de artizan al încheierii Războiului Rece. Libertatea vă prezintă astăzi cealaltă parte a istoriei sale, cea în care un tânăr sărac dintr-un mic sat rusesc escaladează ierarhia celui mai instabil sistem politic din secolul XX.
„Ca să fiu bogat în viaţă…”
„La naştere, mama şi tata m-au numit Viktor. Dar, după botez, la întrebarea popei ce nume va primi copilul, bunicul Andrei a răspuns: Mihail. Am fost învelit apoi într-o şubă groasă din blană de oaie şi adus în Privolnoe (satul natal, sud-vestul Rusiei, la sud de Volvograd, n.r.) – nu atât ca să nu îngheţ, se pare, cât ca să fiu bogat în viaţă… Aşa era obiceiul”, scrie Mihail Gorbaciov în volumul său de memorii „Amintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika”.
Gorbaciov vorbeşte despre experienţa de viaţă a unui tânăr rus născut în anul 1931, despre foametea din anii 1932-1933, despre anii celui de-al Doilea Război Mondial, cu un tată pe front – despre care află că e dat mort în Munţii Carpaţi doar pentru ca apoi să îl reîntâlnească acasă – şi despre foametea care a urmat sau despre activitatea sa într-o staţiune de tractoare. Fostul lider sovietic spune că cel mai mare rol în formarea sa l-a avut literatura rusă, chiar dacă a absolvit Facultatea de Drept din Moscova.
Bunicul matern, torturat timp de 14 luni pentru troţkism
Fostul lider sovietic vorbeşte şi despre destinul familiei sale, începând cu bunicii. Cel din partea tatălui, Andrei, luptase pe frontul austriac în Primul Război Mondial, iar bunicul din partea mamei, Pantelei, luptase pe frontul turcesc. În primii ani ai Uniunii Sovietice, Pantelei devenise întemeietorul şi preşedintele colhozului de la el din sat.
Îl văd pe unchiul Andrei fierbând, într-un cazan mare, broaşte, ca să-şi poată hrăni cumva familia. Dar nu ţin minte dacă am mâncat şi eu atunci sau nu. Şi iată că în 1976, în centrul Parisului, pe o barcă cu care ne plimbam pe Sena, am mâncat cu Raisa (soţia sa, n.r.) pui de baltă pe fondul unei muzici care lăuda capitala franceză.
Mihail Gorbaciov, „Amintiri. Viaţa mea înainte şi după perestroika”
În timpul foametei din 1933, în timpul iernii, trei dintre copiii bunicului Andrei au murit de foame. Primăvara, pentru că nu avea ce să semene, autorităţile sovietice au considerat că vrea să submineze planul de însămânţări. Presupusul act de sabotaj l-a trimis în Sibera pentru următorii doi ani. Necazurile s-au abătut însă şi asupra bunicului Pantelei: în 1930, acesta a fost arestat, învinuit de troţkism şi condamnat la moarte după 14 luni de interogatorii sub tortură. NKVD-ul nu a reuşit însă să probeze acuzaţiile, aşa că, în cele din urmă, l-au eliberat.
„Îmi aprinseseră la căpătâiul pătuţului o lumânare”
Nici pentru copilul Mihail Gorbaciov aceasta nu a fost o perioadă prea uşoară, acesta fiind la un pas de a muri. „Când am împlinit patru ani, m-am îmbolnăvit grav. Atât de grav, încât era să mor. După cum povestea mama, îmi aprinseseră la căpătâiul pătuţului o lumânare, şi toţi cei din casă plângeau şi nu ştiau ce să facă. […] După trei zile mi-a dispărut senzaţia de sufocare, umflăturile mi s-au tras, şi peste alte câteva zile eram sănătos. Mi-a rămas numai, pe toată viaţa, o sensibilitate a urechilor”, povesteşte Mihail Gorbaciov.
De ce nu i-a plăcut şcoala: „Ascult şi nu înţeleg nimic”
Acesta scrie şi despre revenirea la şcoală, după ce trupele naziste se retrăseseră de pe teritoriul sovietic. „Învăţătura am reluat-o în 1944, după o întrerupere de doi ani. Nu aveam niciun chef de ea. […] În plus, ca să fiu sincer, nici n-aveam ce să îmbrac ca să merg la şcoală. Tata (aflat pe front, n.r.) i-a trimis mamei scrisoare: vinde tot, îmbracă-l, încalţă-l, cumpără-i cărţi şi trimite-l neapărat la şcoală. […] Am intrat în clasă: stau, ascult şi nu înţeleg nimic. Uitasem tot. N-am rămas până la sfârşitul orelor şi am plecat acasă, am aruncat singura carte pe care o aveam şi i-am spus hotărât mami că nu mai merg la şcoală”.
Vremurile nu i-au permis tânărului Gorbaciov să exploreze prea mult lumea. Primii 20 de ani de viaţă i-am petrecut în Privolnoe, având puţine ieşiri din sat, spune acesta în volumul de memorii. „O singură dată am fost cu un grup de mecanizatori, cu camionul, până la Stavropol, unde ni s-au înmânat nişte diplome oficiale pentru succese în muncă. Mai înainte de asta, mersesem împreună cu mătuşa Sania (sora tatălui meu), într-o căruţă cu cereale care trebuiau predate la stat. […] Ah, ce interesant a fost atunci! […] Atunci, în gară, am văzut pentru prima dată un tren cu aburi!”, scrie Mihail Gorbaciov.
Începutul carierei politice
Plecarea din sat a însemnat şi începutul carierei politice a lui Mihail Gorbaciov. A pornit de la nivelul de secretar al unui Comsomol local (organizaţia de tineret a PCUS, n.r.), a ajuns apoi adjunct al unui punct de agitaţie studenţesc, iar în 1956, la un an de la absolvirea Facultăţii de Drept din Moscova, a ajuns prim-secretar al Comsomolului din oraşul Stavropol.
În această calitate, a fost unul dintre cei care au tradus pe înţelesul maselor de ruşi, discursul lui Nikita Hruşciov de la Congresul al XX-lea al PCUS, în care succesorul lui Stalin critica politicile acestuia. În partid se înscrisese din 1952. Mihail Gorbaciov îl pune într-o lumină pozitivă pe fostul lider sovietic Nikita Hruşciov, prezentându-l drept un reformator al sistemului sovietic – chiar spune că regretă că nu a învăţat mai mult din experienţa lui.
Mihail Gorbaciov vorbeşte şi despre cum a început relaţia cu soţia sa Raisa şi despre căsătoria lor: „Petrecerea de nuntă am organizat-o în seara de 7 noiembrie în căminutul de pe Stromînka (stradă în Moscova, n.r.), în cantina cu mâncare dietetică. Ne-am invitat colegii de an, prietenii apropiaţi. S-au servit feluri de mâncare «tradiţionale» pe vremea aceea: salată de vinete, peşte sărat, cartofi fierţi şi votcă Stolichnaya. Asta la felul întâi. Şi a mai fost şi ceva carne, pare-mi-se, nişte chifetele”.
Fiica sa Irina, botezată pe ascuns
„Anii 1955-1970 au fost extrem de grei în viaţa noastră. […] Fără nicio exagerare, aceştia au fost, în esenţă, anii luptei noastre pentru supravieţuire. Şi, desigur, pentru locul nostru în societate”, scrie Mihail Gorbaciov în volumul său.
Aceşta inventariază cei şapte ani dedicaţi politicii de tineret şi opt ani marcaţi de activitatea în diferite organe de partid. La finalul anilor 50 şi începutul anilor 60, activismul politic a fost o prioritate pentru Mihail Gorbaciov – susţine că nici nu şi-a dat seama când, în 1961, bunicii paterni au botezat-o în taină pe fiica sa, Irina.
Această perioadă a avut însă şi avantajele ei, remarcă Gorbaciov. „Când am urcat treptele carierei, am primit şi noi o locuinţă normală. S-a schimbat şi situaţia financiară a familiei.[…] Obiectivele vieţii noastre s-au schimbat: am început să ne aranjăm apartamentul, să ne îmbrăcăm mai bine, alimentaţia ne-a devenit mai diversificată. Un eveniment de cotitură a fost cumpărarea unui televizor. Pe scurt, ne-am smuls din îmbrăţişarea nemiloasă a sărăciei”. Practic, Mihail Gorbaciov ajunsese la conducerea comitetului orăşenesc din Stavropol al PCUS, iar soţia sa – conferenţiar.
„Îmi plăcea munca de secretar al comitetului orăşenesc de partid. Într-o animită măsură, e o muncă independentă. Dar numai într-o anumită măsură! La cine ştie ce mare independenţă nici nu se putea măcar visa. E de ajuns să spun că, pentru a construi o toaletă publică modernă în centrul oraşului, administraţia a trebuit să meargă până la Moscova – la Comitetul de Stat pentru Planificare al Federaţiei Ruse”, scrie fostul lider sovietic în volumul de memorii.
Cum a ajuns mare şef în Partidul Comunist
Gorbaciov pune pe seama întâmplării promovarea sa pe linie de partid, însă nu ezită să povestească şi evenimentele caraghioase care l-au propulsat: prim-secretarul comitetului regional al Karaceavo-Cerkeziei (regiune autonomă din sud-vestul Rusiei, care intra în componenţa ţinutului Stavropol, n.r.), Nikolai Lîjin, îşi părăsise soţia şi copii printr-un gest public, aşa că fusese demis din parid.
„Lijîn mizase pe faptul că va putea să-i convingă pe membrii comitetului de justeţea gestului său explicându-le că viaţa intimă ajunsese într-un impas. Din contră, justificările lui n-au făcut decât să înrăutăţească lucrurile. Decizia de a-l demite a fost unanimă”, povesteşte Gorbaciov. Astfel, în locul lui Lîjin este numit MIhail Gorbaciov.
Primul eveniment pe care trebuie să-l prelucreze în noua funcţie este invazia trupelor ţările membre ale Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia, din 21 august 1968. Iniţial, Gorbaciov a fost de partea invaziei, povesteşte, şi a convocat o întâlnire pentru afirmarea sprijinului pentru CC al PCUS: „În scurt timp, la una dintre şedinţele Biroului am dezbătut comportamentul unui jurnalist şi al unui profesor de filosofie şi i-am pedepsit aspru pentru «erori de idei». Dar, curând după aceea, am fost silit să reflectez eu însumi serios la cât de corectă era evaluarea pe care o dădusem «Primăverii de la Praga»”.
Ce l-a făcut prim-secretar regional
„Pe 10 aprilie 1970, a avut loc plenara Comitetului regional al PCUS Stavropol, la care am fost ales în unanimitate prim-secretar regional”, povesteşte Gorbaciov în volumul său. El susţine că principala calitate care l-a recomandat pentru post era faptul că se născuse în regiune şi nu era un venetic. E lucrul pe care chiar Leonid Brejnev i l-ar fi spus: „Îmi amintesc bine această primă convorbire cu Leonid Brejnev, atmosfera ei de încredere. Întâlnirea, care a durat aproximativ trei ceasuri, mie mi-a plăcut. […] Chiar la începutul discuţiei noastre mi-a spus că sunt recomandat de Comitetul Central pentru funcţia de prim-secretar al Comitetului regional Stavropol: «Până acum au lucat la dumneavoastră numai străini, acum va fi un om al locului»”, arată Gorbaciov.
Pentru viitorul lider al URSS, această numire reprezenta unul dintre cei mai mari paşi înainte în carieră. „M-am trezit într-o funcţie înaltă nu numai în ţinut, ci şi în stat. A urmat alegerea în Sovietul Suprem al URSS, iar în anul următor, la congresul partidului, în componenţa CC al PCUS. Mi se deschideau posibilităţi uriaşe”, povesteşte Gorbaciov.