Deşi spera ca din august să se poată întoarce la manşă, Răzvan Petrescu (foto) şi-a mai pierdut din entuziasm după ce medicii din Cluj-Napoca i-au spus că oasele de la piciorul pe care l-a avut fracturat au nevoie de timp să se vindece, însă evoluţia este bună. “Nu pot să îmi las greutatea pe piciorul stâng, mă ajut cu cârjele. Încă nu e vindecat complet, dar recuperarea a decurs bine. Medicii sunt optimişti şi mi-au spus că procesul de calusare continuă, dar mai e nevoie de timp pentru maturizarea osului”, a spus Petrescu. El va reveni la control după şase săptămâni. “Va urma un examen medical şi atunci voi primi aprobarea pentru a mă întoarce la serviciu”, a mai spus tânărul, care pe perioada recuperării a fost vizitat la clinica din Vâlcea de salvatorii săi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News