Povestea familiei Silică este una binecunoscută în sat: capul familiei a fost plecat mai mulți ani în Italia, la muncă, iar recent ultimul său angajator îi oferise șansa de a se muta cu toți membrii familiei sale acolo.
Nu era întors de mult acasă și trebuia să ia această decizie: să își ia sau nu familia cu el în Italia? Fusese sfătuit să o facă.
“Este o familie amărâtă, e o problemă socială acolo. Tatăl a lucrat prin Italia, nici nu știam că e acasă. Vorbisem cu el la telefon, mă sunase să se consulte dacă să își ia familia în Italia. Eu l-am sfătuit să îi ia și să meargă acolo, să îi introducă în sistemul social. Ei oricum sunt mai conservatori, mai rigizi la schimbare”, a declarat primarul localității, Vasile Butnaru.
Refuzau să primească de pomană
Familia numeroasă a rămas acum cu șapte copii și cu încă unul pe drum și locuiește într-o casă sărăcăcioasă din sat. Dar localitatea nu e străină de familiile cu mulți copii: inclusiv tatăl provine dintr-o familie cu 14 copii, toți care și-au întemeiat propriile gospodării, mulți împrăștiați prin alte țări.
În ciuda situației materiale grele de acasă, oamenii au refuzat adesea să accepte ajutorul diverselor ONG-uri care s-au oferit să îi sprijine. “Sunt mai rigizi, în special pe zona de sprijin. Am avut ani în care puteam să îi ajut, aveam relații cu anumite ONG-uri și refuzau. Au refuzat bani, alimente și haine. Chiar și acum a trebuit să îl conving pe tată să ia 2.000 de lei ca să aducă băiatul acasă de la Institutul de Medicină Legală”, spune primarul.
Cronica unei dispariții: sătenii l-au căutat ore în șir pe dealuri și prin păduri
Reporterul Libertatea a discutat cu localnici și profesori de la școală pentru a pune cap la cap evenimentele din ziua de luni, 15 aprilie. De dimineață, micuțul Daniel a venit la școală împreună cu unul dintre frații săi. În aceeași clădire funcționează și școala, și grădinița.
Deși nu era înscris la grădiniță, Daniel a petrecut timp cu copiii de acolo și a luat parte la activitățile făcute de aceștia. În dimineața respectivă au plantat copaci în curtea interioară a școlii. Educatoarea responsabilă de copii trebuia să fie fiica directoarei Cătălina Gavriluță, dar cum nu a fost în ziua respectivă la școală, a venit mama ei să îi țină locul.
“În dimineața aceea, directoarea l-a văzut că alerga cu ceilalți copii cât plantau copacii, dar la un moment dat a dispărut. Atunci și-a pus problema că s-ar putea să se fi întâmplat ceva”, a declarat unul dintre profesori.
Directoarea l-a trimis pe unul dintre frați să îl caute acasă. Nu l-a găsit, așa că au început o amplă acțiune de căutare. Cum satul este adunat pe o vale între două dealuri, unul împădurit și unul nu, au mers să îl caute timp de câteva ore și pe dealul împădurit, unde mai fusese găsit umblând de câteva ori, și pe dealul din spatele școlii. S-au întors apoi la școală, gândindu-se că, poate, micuțul s-a întors.
O femeie de serviciu a băgat o tijă în fosă
“Atunci au chemat și femeia de serviciu și au început să caute peste tot. În spate, la fosa septică, au văzut că nu era capacul la locul lui. S-au speriat. Femeia de serviciu a făcut o tijă improvizată cu care a scormonit în fosă, fiindcă nu se vedea nimic cu lanterna, sunt vreo patru metri pătrați în adâncime, și a dat peste corpul micuțului. Au intrat în panică, au sunat la 112, dar copilul nu a mai putut fi salvat”.
Primarul crede că a fost vorba de neglijență
Copilul a căzut într-o fosă septică și a murit, însă școala nu avea clasicul “veceu în fundul curții”. Primarul comunei Brăești a prezentat documentația tehnică și cadastrală pe baza căreia a fost construit WC-ul respectiv, o clădire separată de cea a școlii. Băiețelul a căzut în spate printr-un punct de acces pe unde, de două ori pe an, se vidanjau toaletele. Iar capacul a fost prevăzut în proiect.
“Cuva vidanjabilă va fi vidanjată bianual prin intermediul căminului cu capac amplasat în interiorul grupului sanitar”, se precizează în memoriul tehnic al lucrărilor finanțate de Ministerul Educației în anul 2006 și executate pe parcursul anului respectiv.
Primul crede că este vorba despre neglijență în administrarea și păzirea zonei respective. Cei de la școală cred că băiatul a căzut printr-o crăpătură dintr-unul dintre cele două capace care închideau gura de vidanjare, iar unul dintre capace pare să aibă o gaură ruginită prin care un copil de trei ani ar fi putut încăpea, în timp ce cealaltă era asigurată cu un buștean foarte greu.
“Omul meu de la primărie, care a ajuns acolo primul, a găsit capacul acesta la locul lui. Ele nu puteau fi mutate de copii, eu cred că au neglijat închiderea capacelor, care nu erau puse pe rama ce vine în interior. Probabil stătea sucit deasupra, copilul a sărit și capacul a basculat și s-a așezat înapoi de parcă nu ar fi fost mutat”, spune primarul.
Acum, accesul a fost blocat complet și toată zona asigurată, ambele capace de deasupra fosei sunt asigurate cu bușteni mari.
Citește și: