Copilul cu destinul frânt de o maşină | Ştefan Guluş, care a suferit multiple traumatisme cranio-cerebrale, are nevoie de ajutor material

Era 11 iulie, într-o miercuri. Era vacanţă şi era foarte cald. Ştefan, un băiat din satul Castranova, judeţul Dolj, îşi însoţea bunica pentru ca aceasta să încaseze micul ajutor social de 220 de lei, una din puţinele surse de venit ale femeii rămase să poarte grija lui Ştefan şi a celor două surori ale acestuia. Tatăl copiilor a murit acum un an şi jumătate, iar mama şi-a abandonat familia şi pruncii, în urmă cu nouă ani. O maşină cu un şofer mult prea grăbit străbătea localitatea. O căruţă apărută pe drum, o manevră bruscă şi autoturismul îl spulberă pe băieţelul care îşi aştepta bunica chiar pe bordura de la marginea şoselei. Şi chiar în faţa terenului de fotbal atât de îndrăgit de Ştefan. Copilul energic şi jucăuş, care abia terminase clasa a doua, dar care visa să ajungă mare fotbalist precum Cristi Chivu sau Adi Mutu, însă neapărat la Steaua, a fost lovit în plin. Din clipa aceea, suferind multiple traumatisme craniocerebrale, Ştefan a devenit umbra băiatului ce fusese. Iar singura realitate ce-o mai ştie e patul de spital. Asta, fireşte, când e lucid, pentru că nu se mai poate mişca, nici vorbi, doar, uneori, urmăreşte lumea cu ochii, semn că încă e “acolo”, în el însuşi, ca fiinţă. De cinci săptămâni a ajuns la Clinica “Dr. Nicolae Robănescu”, locul ultimei speranţe pentru mulţi copii aflaţi în situaţia lui Ştefan. Aici e supus unor proceduri speciale de recuperare, precum kinetoterapia şi ergoterapia. Însă doar timpul va arăta dacă micuţul va avea şansa unei reveniri la normalitate. Medicii sunt optimişti, dar tratamentul va fi de lungă durată. Între timp, bunica îi veghează la căpătâi fiece clipă. Dar e singură şi să- Craiova 33° foto: Radu C. Munteanu racă, cu încă două nepoate în grijă. Iar pentru Ştefan e nevoie mereu de hrană, de pamperşi, de un scaun cu rotile nou. Şi de bani, fireşte. Nici ea nu ştie încă ce a lovit- o, ca destin. Priveşte copilul şi murmură, ca pentru sine: “Măcar pentru el speram să aibă o viaţă mai bună”. Dar nu mai are lacrimi ca să plângă.