Are efect antistres
Pentru adulţi, orele petrecute în salină, cu sau fără copii, au efect relaxant. E un moment ideal să citeşti sau să asculţi muzică. Vei vedea că, la finalul şedinţei, vei pleca zâmbind.
Te scapă de bolile respiratorii
La cei mari, dar mai ales la cei mici, terapia cu sare vindecă problemele respiratorii grave. Printre acestea, afecţiuni precum sinuzita, astmul bronşic sau bronşitele cronice. Du-ţi copilul la salină la recomandarea medicului.
Efect benefic pentru piele
Studiile publicate recent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii indică sarea ca fiind o soluţie la îndemână pentru ameliorarea dermatitelor sau chiar a psoriazisului. Mineralul este eficient şi pentru arsuri.
Alungă alergiile
O cură de două săptămâni pe an te ajută să îţi întăreşti sistemul imunitar. Vei vedea că nu vei mai răci atât de uşor, iar alergiile la polen sau praf vor fi de domeniul trecutului.
Speleoterapia, contraindicată hipertensivilor
Curele cu aer salin sunt contraindicate sau trebuie limitate în cazul persoanelor care suferă de hipertiroidie, tuberculoză pulmonară, epilepsie, hipertensiune gravă, angină pectorală, cancer pulmonar, micoze pulmonare.
Între 15 şi 25 de lei şedinţa
O şedinţă de două ore costă, în medie, între 15 şi 25 de lei, dar e mai avantajos să îţi faci abonament, pentru a beneficia de reduceri. Micuţii sub 8 ani trebuie să fie însoţiţi de un adult, care beneficiază de reducere de 50%. Cura este urmată la recomandarea medicului.
A scăpat miraculos de osteoporoză
Pentru că timpul nu îi permitea să plece 21 de zile pe an la tratament cu sare, pentru a scăpa de osteoporoză, Ion Paraschiv şi-a construit în curte “Salina Verde” (www.salinaverde.ro, tel. 021.667.33.37) şi chiar s-a vindecat în mod miraculos. Aceasta este printre puţinele de tip norvegian de la noi din ţară, adică încăperea unde se face terapia este la suprafaţă.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!