Printre cele mai importante obligaţii ale părinţilor, prevăzute în acest regulament, se numără şi obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea acestuia, până la finalizarea studiilor, în caz contrar putând fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 100 de lei şi 1.000 de lei sau pot fi obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii.
De asemenea, părintele are obligaţia ca, cel puţin o dată pe lună, să ia legătura cu profesorul pentru învăţământul preşcolar/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte pentru a cunoaşte evoluţia copilului/elevului, iar prezenţa lui va fi consemnată în caietul profesorului cu nume, dată şi semnătură.
Totodată, părintele/tutorele elevului răspunde material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul şcolii, cauzate de elev şi îi este interzis să agreseze fizic, psihic ori verbal elevii şi personalul unităţii de învăţământ preuniversitar.
Fără telefon mobil la ore
Conform regulamentului pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor şi le va fi interzis să deţină, să consume sau să comercializeze, în şcoli şi în afara acestora, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice, ţigări şi să participe la jocuri de noroc.
Elevii din învăţământul de stat, particular şi confesional autorizat sau acreditat cu frecvenţă au obligaţia „să frecventeze cursurile, să se pregătească la fiecare disciplină de studiu, să dobândească competenţele şi să-şi însuşească cunoştinţele prevăzute de programele şcolare”. Ei trebuie să aibă un comportament civilizat şi o ţinută decentă, atât în unitatea de învăţământ preuniversitar, cât şi în afara ei.
Proiectul prevede şi că elevii nu au voie să organizeze şi să participe la acţiuni de protest, care afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau care afectează participarea la programul şcolar, şi nici să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ.
Conform regulamentului, elevii au obligaţia să aibă la ei permanent carnetul de elev, să-l prezinte cadrelor didactice pentru consemnarea notelor, precum şi părinţilor, pentru informare în legătură cu situaţia lor şcolară.
Contract particularizat
Modelul contractului educaţional va fi particularizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar, prin decizia consiliului de administraţie, după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor.
Contractul va fi valabil pe toată perioada de şcolarizare în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar, iar eventualele modificări se vor putea face printr-un act adiţional acceptat de ambele părţi, care se va ataşa contractului educaţional.

Descarcă de aici proiectul „Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar”, pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei

 
 

Urmărește-ne pe Google News