Dincolo de argumentele juridice, potrivit cărora infracțiunile pentru care Copos este închis la Penitenciarul Rahova ar fi concurente și drept urmare trebuie contopite, din motivarea deciziei de majorare a pedepsei la patru ani și jumătate reies și câteva detalii interesante despre viața din spatele gratiilor a fostului patron al Rapidului. Astfel, conform documentului aflat în posesia reporterilor Libertatea, Copos a scăpat de alte șase luni de închisoare cerute de procurori pentrui că a fost cuminte și pentru că participă la activitățile penitenciarului.
„Referitor la cuantumul sporului, instanţa apreciază că aplicarea unui spor de 12 luni, cât a cerut reprezentantul Ministerului public, este excesiv, un spor de 6 luni fiind de natură a asigura respectarea funcţiilor sancţionatorii şi educative ale pedepsei. în acest sens trebuie avute în vedere circumstanţele personale ale petentului (cunoscut om de afaceri, fost vicepremier al României, faptul că are o familie cu care ţine legătura) precum şi comportamentul avut în cele circa 9 luni de detenţie. Astfel din caracterizarea depusă de Penitenciarul Rahova rezultă că s-a implicat activ şi constant în activităţi de muncă şi activităţi educaţionale, că participă la activităţi lucrative şi a obţinut deja un câştig de 131, 6 zile. Totodată pe parcursul executării pedepsei acesta a fost recompensat de trei ori”, spun judecătorii în documentul citat.