Datele din dosarul aflat pe masa judecătorilor arată că, în urmă cu câţiva ani, finanţatorul Rapidului, George Copos, ar fi cumpărat nişte spaţii disputate în justiţie, aflate chiar în Piaţa Victoriei, la doi paşi de Guvern. De curând, omul de afaceri a câştigat toate procesele şi printre proprietăţile dobândite se află şi apartamentul de 100 de metri pătraţi în care locuieşte fostul ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu (DIP).
Copos n-a stat pe gânduri şi l-a acţionat imediat în judecată pe DIP, cerându-i să îşi facă bagajele şi să plece. De cealaltă parte, fostul demnitar s-a arătat surprins de situaţia creată şi a afirmat că a cumpărat casa cu contract de la o firmă şi că habar n-avea că apartamentul era în vizorul lui Copos.