Potrivit CNN, Chung a adăugat că Phenianul și-a exprimat dorința de a vorbi cu SUA ”într-un dialog deschis pentru a dezbate problema denuclearizării și a normaliza relațiile cu Coreea de Nord”.
Chung a mai spus că în timpul dialogului, cele două țări din Peninsula Coreeană vor ține un summit în aprilie, primul de acest tip din ultimul deceniu.
Ultimul summit inter-coreean a avut loc în 2007, când președintele sud-coreean Roh Moo-hyun s-a întâlnit cu Kim Jong-il, tatăl lui Kim Jong-un.
Întâlnirea va fi ținută la Casa Păcii din Panmunjom, pe partea sud-coreeană a zone demilitarizate, care desparte cele două țări.
Phenianul și Seulului vor deschide și o linie telefonică de comunicații care le va permite președinților celor două state – Kim Jong-un și Moon Jae-in – să vorbească direct.
Moon l-a trimis pe Chung, alături de alți patru oficiali de rang înalt ai guvernului sud-coreean, la Phenian, luni, când s-au întâlnit cu Kim Jong-un și alți conducători ai statului comunist.
Se crede că este pentru prima dată când tânărul lider Nord Coreean s-a întâlnit cu oficiali din Coreea de Sud din momentul în care a ajuns la putere, în 2011.
Kim Jong-Un vrea relații “mai strânse” cu Seulul
Kim Jong-Un își dorește relații mai strânse între Coreea de Sud și cea de Nord. Liderul nord-coreean a afirmat că își dorește să “avanseze” în relația cu Seulul, la finalul întâlnirii cu delegația din Coreea de Sud. Totodată, Kim Jong-Un a spus că a ajuns la un acord “satisfăcător” privind organizarea unui summit intercoreean, relatează BBC News.
Kim Jong-Un a primit o delegație de la Seul, prima de când acesta a preluat puterea. Oficialii din țara vecină au vizitat capitala țării Phenian și au luat cina alături de liderul țării. La final, delegația sud-coreeană a comentat scurt întâlnirea, afirmând că cele două părți au ajuns la un “acord satisfăcător” cu privire la desfășurarea discuțiilor viitoare. De partea cealaltă, liderul țării comuniste a afirmat că vrea relații mai strânse cu Seulul.
Agenția oficială a Phenianului KNCA a anunțat că președintele țării i-a primit “călduros” pe cei din delegația sud-coreeană din care fac parte șeful serviciului secret, Suh Hoon, și consilierul de Securitatea Națională, Chung Eui-yong. Această vizită are loc după ce sora liderului nord-coreean, Kim Yo-Jong a mers în Sud, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Acum, delegația sud-coreeană urmează să meargă la Washington, pentru informarea oficialilor americani cu privire la discuțiile cu Phenianul. SUA au anunțat că sunt “cu precauție optimiste” în ceea ce privește îmbunătățirea relațiilor dintre cele două Corei. Totodată, Washingtonul a exclus posibilitatea unor discuții oficiale cu Phenianul, până când regimul nu renunță la programul nuclear.
De ce a accesat România doar 10,7% din fondurile UE: ”para-ndărătul” taie interesul românilor pentru bani europeni
REPORTAJ/Solista de la The Humans, Cristina Caramarcu, voia să fie gimnastă, apoi polițistă. „De cântat pe bune, m-am apucat la 25 de ani”
În amintirea lui Titus Munteanu. Declarațiile emoționante ale fiului său și povești spuse de mari artiști