Agenția de presă nord-coreeană KCNA a anunțat că țara ia în calcul un atac asupra Guam, unde SUA au desfășurat bombardiere strategice. Mai precis, Phenianul „analizează cu atenție planul operaţional pentru a declanşa un foc cuprinzător în zonele din jurul Guam”, folosind rachete cu rază de acţiune intermediară până la lungă de tip Hwasong-12.
Tensiunile dintre SUA și Coreea de Nord au atins tensiuni alarmante, în special după învestirea lui Donald Trump la Casa Albă, aceasta fiind cea mai recentă și vehementă amenințare.
În urma afirmațiilor făcute de Phenian, guvernatorul Guam a declarat că declarațiile nu reprezintă o amenințare, dar și insula este pregătită pentru „orice eventualitate”, măsuri de protecţie fiind amplasate strategic pentru a apăra populaţia.
„Guam este teritoriu american (…). Nu suntem numai o instalaţie militară”, a subliniat guvernatorul, potrivit Reuters. Calvo a precizat că a contactat Casa Albă şi a fost anunţat de Departamentul Apărării şi de cel pentru Securitate Internă că nu există o schimbare în nivelul ameninţării.
Cât de important este teritoriul american Guam
- Guam este o insulă cu suprafața de 541 de kilometri pătrați aflată în Oceanul Pacific, între Filipine și Hawaii
- Guam este din anul 1950 teritoriul asociat american neîncorporat în SUA, având o populație de 163.000 de locuitori
- SUA dispun de o prezență militară semnificativă în acest teritoriu, considerat un punct strategic foarte important în protejarea intereselor americane în zonă, având acces rapid către zone precum Marea Chinei de Sud, Coreea de Sud și Coreea de Nord, precum și Taiwan
- Bazele militare americane ocupă aproximativ un sfert din teritoriul insulei, aproximativ 6.000 de soldați fiind desfășurați acolo, iar numărul lor ar putea să crească cu alte mii
Anterior, preşedintele american Donald Trump a amenințat țara comunistă cu „foc și furie”, în cazul în care aceasta continuă să ameninţe Statele Unite, pe fondul dezvoltării arsenalului nuclear nord-coreean.
Afirmațiile făcute de liderul american au apărut la scurt timp după ce presa americană a scris că Phenianul a reuşit să miniaturizeze suficient o bombă nucleară pentru a o pune într-una dintre rachetele sale intercontinentale. Acesta era unul dintre ultimele obstacole în cursa Phenianului pentru a deveni putere nucleară. Alt raport oficial american arată că dictatorul nord-coreean Kim Jong-un dispune de aproximativ 60 de bombe atomice.
Coreea de Nord, care a efectuat cinci teste nucleare, a testat două rachete intercontinentale în iulie, afirmând că poate acum să lovească teritoriul american. Totodată, Phenianul a avertizat recent că înăsprirea sensibilă a sancţiunilor ONU nu-l va împiedica să-şi dezvolte arsenalul nuclear, ameninţând Statele Unite că le vor „face să plătească preţul crimei lor (…) de o mie de ori”.
La iniţiativa Washingtonului, Consiliul de Securitate al ONU a impus Coreei de Nord noi sancțiuni, care ar putea să o coste un miliard de dolari din veniturile anuale, restrângând schimburi economice cruciale cu China, principalul aliat şi partener economic al țării comuniste.
Citește și: Transformare radicală. Una din cele mai mari soliste ale anilor ’70 cântă acum la biserică
Foto: EPA/Arhivă