„Un dialog simțit nu este posibil cu astfel de tip lipsit de rațiune și doar forța absolută funcționează în cazul lui”, a anuțat agenția de presă a Phenianului, citându-l pe generalul Kim Rak Gyom.

Astfel, armata nord-coreeană va încheia în doar câteva zile, la mijlocul lunii august, planul cu privire la un atac împotriva teritoriului american Guam, o mică insulă din Pacific foarte importantă din punct de vedere strategic pentru SUA.

Planul ar conține un tir cu patru rachete ce ar survola Japonia, urmând să fie prezentat lui Kim Jong-Un pentru aprobare. „Va fi un avertisment crucial la adresa SUA”, precizează agenția de presă nord-coreeană.

Potrivit acesteia, rachetele „vor zbura 17 minute și 45 de secunde pe o distanță de 3.356,7 km și vor cădea în mare la 30 sau 40 km de Guam”.

Această insulă îndepărtată  reprezintă un avanpost-cheie pentru forțele americane în Asia. Aproximativ 6.000 de soldați americani staționează aici și în insulă se afla o bază aeriană capabilă să găzduiască bombardiere grele B-52 și B-2, provenite din B-1.


Cât de important este teritoriul american Guam

  • Guam este o insulă cu suprafața de 541 de kilometri pătrați aflată în Oceanul Pacific, între Filipine și Hawaii
  • Guam este din anul 1950 teritoriul asociat american neîncorporat în SUA, având o populație de 163.000 de locuitori
  • SUA dispun de o prezență militară semnificativă în acest teritoriu, considerat un punct strategic foarte important în protejarea intereselor americane în zonă, având acces rapid către zone precum Marea Chinei de Sud, Coreea de Sud și Coreea de Nord, precum și Taiwan
  • Bazele militare americane ocupă aproximativ un sfert din teritoriul insulei, aproximativ 6.000 de soldați fiind desfășurați acolo, iar numărul lor ar putea să crească cu alte mii

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ


Războiul amenințărilor între Coreea de Nord și SUA

Această escaladarea bruscă a tensiunilor din Oceanul Pacific vine după ce agenţiile de informaţii din SUA au dezvăluit că Phenianul a produs primele focoase nucleare miniaturizate, care pot fi ataşate de rachete intercontinentale sau cu rază intermediară de acţiune.

În luna iulie, regimul nord-coreean a testat cu succes două rachete balistice intercontinentale, amenințând ulterior că rachetele sale pot lovi teritoriul american. Ca răspuns la aceste teste, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat un nou pachet de sancţiuni internaţionale, propus de partea americană, împotriva regimului de la Phenian.

Noile sancţiuni internaţionale vizează o interdicţie pentru mai multe exporturi, care ar putea să coste țara comunistă un miliard de dolari din veniturile anuale. În replică, regimul nord-coreean a reacţionat, susţinând că noile sancţiuni reprezintă un „complot american furios de a izola şi a sugruma” Coreea de Nord.

Donald Trump vorbește despre arsenalul nuclear american

De asemenea, americanii au anunţat în mod separat sancţiuni împotriva Coreei de Nord, care au fost incluse în legea sancţiunilor alături de măsurile luate cu privire la Rusia şi Iran.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Ulterior, Donald Trump a făcut noi afirmații dure față de Coreea de Nord, după ce marți a promis „foc și furie” împotriva regimului lui Kim Jong-Un. Acum, el a evocat arsenalul nuclear american. „Prima prioritate ca președinte este de a renova și moderniza arsenalul nostru nuclear. Acum este mult mai puternic ca niciodată”, a scris liderul de la Casa Albă pe Twitter.

„Sperăm că nu vom utiliza niciodată această forță, dar vom fi întotdeauna cea mai puternică națiune din lume!”, a continuat acesta, într-un alt mesaj.

Reacții internaționale la afirmațiile lui Donald Trump

Afirmațiile lui Donald Trump și ale Phenianului au stârnit îngrijorare la ONU. Mai precis, secretarul General al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, s-a declarat îngrijorat de o „creştere a retoricii conflictuale”.

Totodată, după ce liderul de la Casa Albă a promis „foc și furie”, China a îndemnat la evitarea „vorbelor şi faptelor” susceptibile să sporească tensiunea în Peninsula Coreea.

„Partea chineză îndeamnă toate părţile să continue pe calea unei rezolvări paşnice a problemei nucleare în peninsula coreeană şi să evite vorbele şi faptele suceptibile să intensifice contradicţiile şi să agraveze situaţia”, a declarat Ministerul chinez de Externe. La rândul lor, Franţa și Germania au îndemnat la responsabilitate şi la „dezescaladare”,

Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice
Recomandări
Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice

„Urmărim cu cea mai mare îngrijorare escaladarea în retorica în centrul căreia se află Peninsula Coreea. Situaţia este cu adevărat gravă. Îndemnăm, în consecinţă, toate părţile la reţinere”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 17 noiembrie 2024. Fecioara se bucură de succes
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 17 noiembrie 2024. Fecioara se bucură de succes
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI