Donald Trump a ordonat portavionului USS Carl Vinson să navigheze înspre apele peninsulei Coreea ca răspuns la testele cu rachete efectuate de Phenian în ultima perioadă și a amenințărilor făcute de Coreea de Nord la adresa aliaților SUA din zonă.
Cu toate că guvernul Statelor Unite nu a menționat unde se află în acest moment portavionul, vicepreședintele Mike Pence a declarat sâmbătă că acesta va ajunge în câteva zile, fără a da alte detalii.
Drept răspuns, Coreea de Nord a anuțat că ”trupele noastre sunt pregătite să scufunde dintr-o singură lovitură portavionul nuclear al Statelor Unite”.
Phenianul va sărbători marţi 85 de ani de la fondarea Armatei Poporului Coreean și se așteaptă noi teste ale unor rachete. Coreea de Nord a testat deja cinci arme nucleare şi încearcă să dezvolte rachete intercontinentale capabile să transporte focoase nucleare până în Statele Unite.
Casa Albă a anunțat că a trimis nave de război în Peninsula Coreeană
“Trimitem o armadă” spre Peninsula Coreeană, a afirmat Donald Trump. Casa Albă declara că vrea, în acest fel, să trimită un semnal puternic regimului de la Phenian. Se pare însă că portavionul USS Carl Vinson și grupul său aeronaval se îndreptau în direcția opusă. Mai precis, navele navigau spre Oceanul Indian, pentru a lua parte la un exercițiu comun cu forțele navale australiene.
“Trimitem o armadă. Foarte puternică. Avem submarine. Este foarte puternică, mult mai puternică decât portavionul, asta pot să vă spun”, a afirmat Donald Trump, în urmă cu mai bine de o săptămână.
În urma declarațiilor făcute de Trump și de purtătorii de cuvânt al Casei Albe, s-a dedus că “armada” se îndrepta cu toate viteza spre coastele nord-coreene, iar informația a fost prezentată pe primele pagini ale publicațiilor din estul Asiei, stârning temeri reale cu privire la un atac militar pe care a-l putea să-l lanseze Trump.
Citește și:
- VIDEO | Coreea de Nord Coreea de Nord ameninţă SUA cu atacuri nucleare. Paradă impresionantă la Phenian
- Coreea de Nord amenință SUA, după ce mai multe nave de război americane au fost mutate în apropiere de peninsula Coreeană
- Donald Trump către Kim Jong-Un: ‘Să se țină bine. Coreea de Nord amenință că va testa rachete săptămânal
- ANALIZĂ | Donald Trump și-a schimbat poziția în cele mai importante dosare de politică externă