UPDATE – ora 9:35. Și China salută anunţul Coreei de Nord privind suspendarea testelor nucleare. Mai mult, Beijingul anunță că va susţine dezvoltarea economică şi denuclearizarea Peninsulei Coreene, a subliniat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lu Kang.

UPDATE – ora 7:45. Preşedintele american Donald Trump a reacţionat după ce Coreea de Nord a anunţat că renunţă la testele nucleare şi închide situl nuclear. Liderul de la Casa Albă salută decizia luată de liderul de la Phenian, cu câteva zile înainte de summitul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

„Un mesaj de la Kim Jong-un: Coreea de Nord va opri tetele nucleare şi de rachete. De asemenea va închide un sit nuclear din partea de nord a ţării pentru a arăta angajamentul de a suspenda testele nucleare. Un progres pentru toată lumea”, a scris Donald Trump pe Twitter.


Potrivit agenţiei de stat nord-coreene KCNA, citată de site-ul agenţiei sud-coreene Yonhap, Coreea de Nord renunţă la testele nucleare, începând cu data de 21 aprilie. În plus, Kim Jong-un anunţă că va închide şi situl nuclear Punggye-ri, unde au fost efectuate şase teste nucleară, din 2006 şi până în prezent. Decizia a fost luată după o întâlnire a conducerii Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Vestea vine cu mai puţin de o săptămână înaintea summitul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, care va avea loc pe 27 aprilie, la Panmunjon, în zona demilitarizată de la frontieră. Acolo se vor întâlni președintele sud-coreean Moon Jae-in și liderul nord-coreean Kim Jong-Un.

Coreea de Nord și de Sud sunt pe punctul de a pune capăt războiului început în 1950 și vor semna un tratat de pace în timpul summitului dintre cei doi șefi de stat programat pentru 27 aprilie. Presa sud-coreeană scrie că se poartă discuții pentru semnarea tratat de pace care să pună capăt războiului dintre cele două țări, început în 1950. Cele două națiuni erau, oficial, în continuare în conflict, deoarece în 1953, s-a semnat doar un armistițiu și nu un tratat de pace care să încheie oficial războiul.

Kim Jong-un a sfidat de-a lungul anilor avertismentele venite de la SUA, Coreea de Sud, Japonia, NATO şi ONU, în privinţa testelor nucleare efectuate de Coreea de Nord. În septembrie 2017, Coreea de Nord a testat cea de-a șasea bombă nucleară și a provocat un cutremur de 6,3 grade.

În luna martie, Coreea de Nord intensificase activitățile nucleare, imaginile din sateliţi arătând regimul de la Phenian iniţiase testele preliminare la un reactor de apă ușoară și, probabil, pornise un alt reactor, la centrul pentru cercetări nucleare Yongbyon.

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

Cronologia testelor nucleare efectuate de Coreea de Nord

2006

  • 9 octombrie: Coreea de Nord anunță că a testat cu succes primul dispozitiv nuclear.
  • 15 octombrie: Consiliul de Securitate al Statelor Unite votează în unanimitate să impună sancțiuni financiare Coreei de Nord din cauza testului său nuclear. Rezoluția 1718 cere Phenianului să elimine toate armele nucleare, armele de distrugere în masă și rachetele balistice.

2007

  • 13 februarie: Phenianul este de acord să închidă reactorul nuclear și invită inspectorii internaționali să verifice.
  • 26-30 iunie: inspectorii AIEA sosesc în Coreea de Nord pentru a discuta despre înghețarea reactorului nuclear, prima dată când au fost admiși în țară după 2002.
  • 2 septembrie: În urma discuțiilor bilaterale de la Geneva, SUA declară că Coreea de Nord a fost de acord să-și demonteze toate instalațiile nucleare până la sfârșitul anului.

2008

  • 27 iunie: Coreea de Nord aruncă în aer turnul de răcire la reactorul nuclear Yongbyon, într-o mișcare simbolică pentru a-și arăta angajamentul față de discuțiile privind încheierea programului său nuclear.
  • 26 august: Phenianul a anunțat că a încetat să-și dezactiveze instalațiile nucleare, în semn de protest față de amânarea scoaterii țării de pe lista de sponsori ai terorismului.

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința
Recomandări
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

2009

  • 25 mai: Coreea de Nord detonează un dispozitiv exploziv nuclear subteran. Acesta este cel de-al doilea test nuclear din Coreea de Nord și se crede că este de câteva ori mai puternic decât cel din 2006.

2010

  • 12 noiembrie: Seigfried Hecker, expert nuclear american, face o vizită în Coreea de Nord, unde îi este prezentată o fabrică avansată de îmbogățire a uraniului din Yongbyon.

2011

  • 30 noiembrie: mass-media de stat nord-coreean spune că se fac progrese privind construirea unui reactor cu apă-ușoară și producția de uraniu.

2012

  • 29 februarie: Coreea de Nord este de acord să suspende programul de îmbogățirea uraniului, precum și testele nucleare și rachetele cu rază lungă de acțiune.

2013

  • 24 ianuarie: Comisia Națională de Apărare a Coreei de Nord declară că va efectua un “test nuclear nuclear la nivel înalt”.
  • 4 februarie: Mass-media de stat din Coreea de Nord declară că liderul său, Kim Jong-un, a luat o decizie “importantă” în ceea ce privește securitatea și suveranitatea în cadrul unei întâlniri militare, în ciuda presiunilor din ce în ce mai puternice asupra Phenianului de a-și anula planul pentru un test nuclear.
  • 12 februarie: Coreea de Nord efectuează un al treilea test nuclear după ce Biroul Politic al Partidului Muncitoresc a hotărât să continue să lanseze rachete cu rază lungă de acțiune.

2016

  • 6 ianuarie: Coreea de Nord desfășoară al patrulea test nuclear în ciuda opoziției internaționale. Presa a anunțat că a efectuat cu succes un test cu bombă cu hidrogen.
  • 9 septembrie: Phenianul efectuează cel de-al cincilea test nuclear în ziua aniversării a a 68 de ani de la instaurarea regimului stalinist. Ministrul apărării din Coreea de Sud a spus că randamentul exploziei se presupune că a fost de 10 kilotone, cel mai mare realizat vreodată de Coreea de Nord.

2017

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI