Liderul suprem nord-coreean, Kim Jong-Un și președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, se vor întâlni săptămâna viitoare în primul summit dintre cele două țări, de la preluarea puterii de către actualul conducător de la Phenian.

Presa sud-coreeană scrie că se poartă discuții pentru semnarea tratat de pace care să pună capăt războiului dintre cele două țări, început în 1950. Cele două națiuni erau, oficial, în continuare în conflict, deoarece în 1953, s-a semnat doar un armistițiu și nu un tratat de pace care să încheie oficial războiul.

În urma semnării armistițiului din 1953, între cele două state s-a creat o zonă demilitarizată lungă de peste 250 de kilometri care are rol de graniță și este păzită de militari din ambele tabere. În cazul în care Coreea de Nord și Coreea de Sud vor semna un tratat de pace se va discuta și statutul zonei demilitarizate.

Kim Jong-un va fi primul lider nord-coreean care va păși pe pământul sud-coreean din anii 1950 până în prezent. Prima întâlnire a celor doi lideri va avea loc în „Casa Păcii”, clădire situată în sudul satului Panmunjom, unde în 1953 s-a semnat un armistițiu la trei ani de la izbucnirea Războiului Coreean.

În cadrul summitului, lideri celor două Corei ar putea, de asemenea, să discute despre retragerea unora dintre forțele lor din zona demilitarizată.

Kim urmează să se întâlnească și cu președintele american Donald Trump în luna mai sau la începutul lunii iunie.


Citește și: VIDEO/ Bucureștiul are peste 200 de străzi de pământ. În Capitală, ca la țară!


 
 

Urmărește-ne pe Google News