În luna mai, Coreea de Nord anunțat că a dejucat un complot ce viza uciderea lui Kim Jong-un, complot care ar fi fost pus la cale de Seul și Washington. Acum, agenția oficială de presă a Phenianului a acuzat-o pe fosta președintă sud-coreană că a pus la cale acest plan.
”Anunţăm, acasă şi în străinătate, că îi vom aplica pedeapsa cu moartea trădătoarei Park Geun-hye”, se arată într-un comunicat al agenției KNCA.
Fostul director al serviciilor de informaţii sud-coreene, Lee Byung-ho, este și el vizat de această amenințare. ”Începând din acest moment, ei vor putea să aibă parte de o moarte mizerabilă, ca nişte câini, oricând, oriunde şi în orice fel”, mai scrie agenția Phenianului.
Citește și: EXCLUSIV/ Am aflat ce salariu are Victor Slav la Kanal D! Suma e fabuloasă
Mai mult, Coreea de Nord a cerut Seulului îi livreze pe Park Geun-hye și pe Lee Byung-ho, pe care-i acuză de ”terorism de stat infam împotriva magistraturii supreme” a Coreei de Nord.
Park a fost destituită în decembrie de Adunarea Naţională sud-coreeană, iar imunitatea i-a fost ridicată în martie. Ea a fost încarcerată şi este judecată în prezent de 18 capete capete de acuzare, inclusiv corupţie, coerciţie şi abuz de putere. Ea riscă închisoarea pe viaţă.
Acuzațiile la adresa Coreei de Sud vin după ce, în februarie 2017, fratele vitreg, în dizgraţie, al liderului nord-coreean, Kim Jong-nam, a fost asasinat pe aeroportul de la Kuala Lumpur de două femei care i-au aruncat pe faţă un agent neurotoxic – VX, o versiune extrem de mortală a gazului sarin. Seulul a acuzat imediat Phenianul că a orchestrat acest asasinat.
Tensiunile din zonă sunt la cote alarmante, în urma ambițiilor țării comuniste de a continua programul balistic și nuclear. Phenianul a continuat amenințările la adresa Seulului și Washingtonului, după ce Donald Trump a afirmat că este pregătit să rezolve fără sprijinul Chinei, și la nevoie cu forța, problema nord-coreeană.
Citește și: Incredibila poveste a fotbalistului călugărit care a lepădat haina monahală și s-a căsătorit