Curtea Constituţională din Coreea de Sud a aprobat, vineri, destituirea din funcţie a preşedintei Park Geun-Hye, care a fost suspendată în luna decembrie în urma unui scandal de corupție.
„Acţiunile lui Park au adus o atingere gravă spiritului democraţiei şi statului de drept”, a declarat preşedintele Curţii Costituţionale din Coreea de Sud, Lee Jung-Mi. „Preşedinta Park Geun-Hye a fost concediată”, a adăugat el, precizând că Park a încălcat legea permiţându-i prietenei sale să se amestece în afacerile statului şi a încălcat normele privind activitatea funcţionarilor.
Park Geun-Hye, primul şef de stat sud-coreean destituit în acest fel, îşi pierde de asemenea imunitatea prezidenţială, fiind expusă la evenuale urmăriri în justiţie. Potrivit legii, alegerile trebuie să aibă loc în 60 de zile de la destituire din funcție a președintelui.
Ministrul sud-coreean de Interne, Hong Yun-sik, a promis că alegerile din 9 mai vor fi cele mai transparente şi corecte din istoria statului.
Park Geun-Hye a fost prima femeie care a condus statul sud-coreean
Park Geun-Hye, în vârstă de 65 de ani, fiica a fostului preşedinte şi general al armatei Park Chung-Hee, a devenit în 2012 prima femeie care a condus statul sud-coreean.
Ea este implicată într-un uriaş scandal de corupţie legat de prietena ei apropiată Choi Soon-Sil, care este în arest din 3 noiembrie pentru acuzaţii de fraudă şi abuz de putere.
Procurorii sud-coreeni încearcă să determine dacă Choi Soon-Sil s-a folosit de relaţia personală cu preşedintele statului asiatic pentru a forţa marile companii să doneze sume importante pentru organizaţia ei caritabilă, printre care se numără donaţii primite de la Samsung.
Ulterior, Choi a utilizat sume de bani primite prin donaţii pentru activităţi personale, inclusiv pentru a plăti cursurile de călărie ale fiicei sale. Totodată, Choi este acuzată că ar fi intervenit în deciziile guvernamentale
În acest scandal este implicat și moștenitorul gigantului sud-coreean Samsung, care împreună cu alte patru cadre din conducerea companiei au fost inculpați oficial luna trecută pentru corupție în cadrul unei anchete care a dus la destituirea președintei țării.
Fiul președintelui grupului Samsung, Lee Kun-Hee, și nepot al fondatorului său, Lee Jae-Yong (48 de ani), este acuzat că a oferit 36 de milioane de dolari unei companii și mai multor fundații înființate de Choi Soon-sil, o veche prietenă a președintei Park Geun-hye, în schimbul sprijinirii fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a două dintre filialele Samsung în 2015. El a fost arestat încă de pe 17 februarie, în cadrul acestei anchete pentru corupție și trafic de influență.