„Coreea de Sud nu va sta cu brațele încrucișate în fața acestei situații”, a declarat Yoon după o întrevedere cu omologul său polonez Andrzej Duda, aflat în vizită la Seul, transmite AFP, potrivit The Independent.

10.000 de soldați nord-coreeni ar urma să fie desfășurați până în decembrie

Atât Andrzej Duda, cât și Yoon Suk-yeol consideră că angajarea a mii de soldați nord-corenii în lupte împotriva Ucrainei constituie „o provocare care amenință securitatea globală dincolo de peninsula Coreeană și Europa”.

Întâlnirea dintre președintele sud-coreean și omologul său polonez a avut loc la o zi după ce Washingtonul și Seulul au estimat că aproximativ 3.000 de soldați nord-coreeni au fost deja trimiși în Rusia și că se antrenează în mai multe locații. Potrivit Seulului, alți 7.000 de soldați nord-coreeni urmează să fie trimiși pe frontul din Ucraina până în luna decembrie, după ce vor petrece o perioadă de climatizare în Rusia.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat încă de acum zece zile în privința ajutorului militar acordat de liderul nord-coreean, Kim Jong-un, președintelui rus Vladimir Putin. Potrivit generalul Kirilo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, intrarea soldaților nord-coreeni în lupte ar fi trebuit să aibă loc miercuri, 23 octombrie, în teatrul de operații Kursk. Însă câțiva soldați nord-coreeni au dezertat deja în apropiere de granița cu Ucraina.

O escaladare gravă

În timp ce Moscova și Phenianul neagă desfășurarea de soldați nord-coreeni pe frontul din Ucraina, Serviciul sud-coreean Național de Informații a publicat imagini cu trupe din Nord în timp ce erau transportate din porturile Chongjin, Hamheung și Musudan, către Vladivostok. Transferuri similare de trupe vor avea loc 8 și 13 octombrie.

La fel ca Ucraina, și Coreea de Sud se simte amenințată de strângerea cooperării militare dintre Phenian și Moscova. De la Kremlin, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat că această cooperare „va continua”, dar „că nu ar trebui să îngrijoreze pe nimeni”.

Președintele polonez Andrzej Duda (stânga) și omologul său sud-coreean Yoon Suk-yeol Foto: Profimedia

Angajarea soldaților nord-coreeni în lupte reprezintă o escaladare gravă a războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Până acum, ajutorul Phenianului pentru Moscova a constat inițial în livrarea de milioane de obuze de artilerie, apoi în rachete. Nicio altă țară nu a trimis soldați pe linia de front pentru a susține Moscova sau Kievul, notează publicația franceză Le Grand Continent.

„Am convenit că desfășurarea trupelor nord-coreene în Rusia, care încalcă direct Carta ONU și rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, este o provocare care amenință securitatea globală”, a insistat președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol.

Coreea de Sud trimite o echipă specială în Ucraina și crește cooperarea cu NATO

Președintele sud-coreean a spus că autoritățile de la Seul vor lucra cu aliații și partenerii lor pentru a pregăti contramăsuri care ar putea fi implementate pe etape, în funcție de gradul de cooperare militară dintre Phenian și Moscova.

Biroul prezidențial sud-coreean a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că Seulul are în vedere diverse opțiuni diplomatice, economice și militare, inclusiv susținerea Ucrainei cu sisteme de arme atât defensive, cât și ofensive.

Până la o decizie în acest sens, Seulul a aplicat deja o primă-măsură, anume trimiterea de trupe în Ucraina și a unei echipe din cadrul serviciilor de informații militare. Acestea din urmă au scopul de „analiza tacticile nord-coreenilor pe câmpul de luptă și de a participa la interogarea celor capturați”.

În plus, președintele sud-coreean a anunțat că țara sa își va intensifica partajarea informațiilor cu NATO. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a cerut trimiterea unei delegații care va contribui la revitalizarea cooperării în materie de securitate între Coreea, Ucraina și NATO..

De asemenea, Ministerul sud-coreean de Externe l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Seul, Gheorghi Zenoviev, în semn de protest față de trimiterea de soldați nord-coreeni pe frontul din Ucraina. Viceministrul de externe Kim Hong-kyun i-a transmis ambasadorului Zinoviev că sprijinul cu arme și soldați primit de Moscova din partea Phenianului „constituie o amenințare importantă nu doar pentru securitatea Coreei de Sud, dar și pentru comunitatea internațională”.

„Acțiunile de acest tip încalcă numeroasele rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și Carta Națiunilor Unite”, a adăugat MAE sud-coreean.


https://twitter.com/nexta_tv/status/1848665002703499580?ref_src=twsrc%5Etfw 

Îngrijorările Seulului

Coreea de Sud, un exportator de arme în creștere, a oferit Ucrainei ajutor umanitar și neletal și a sprijinit sancțiunile economice impuse Rusiei. Seulul nu a furnizat, însă, arme defensive și ofensive, invocând o politică de lungă durată de a nu înarma țările implicate în conflicte active. Această politică s-ar putea schimba în curând în privința Ucrainei.

Începând cu 2022, tensiunile din peninsula Coreeană s-au agravat, mai ales după ce liderul nod-coreean Kim Jong-un a decis să accelereze programul nuclear si balistic, în umbra invaziei ruse la scară largă din Ucraina. Seulul este îngrijorat acum că, în schimbul soldaților, Putin l-ar putea asigura pe Kim cu componente și informații menite să avanseze și mai mult programul nuclear nord-coreean.

Pe de altă parte, mobilizarea soldaților nord-coreeni pe teatrul de operații Kursk poate fi un indiciu al dificultăților cu care se confruntă Moscova în respingerea trupelor ucrainene din această regiune din vestul Rusiei. Inițial, aceasta era o operațiune pe care liderul de la Kremlin și-o dorea încheiată până la mijlocul lunii octombrie.

Urmărește-ne pe Google News