„Teste ale unui dispozitiv de detonare nucleară în vederea pregătirii unui al şaptelea test nuclear sunt detectate încă de-acum”, anunţă primul director adjunct al Biroului Securităţii Naţionale sud-coreene, Kim Tae-hyo.
Aceste experimente au loc departe de principala instalaţie de testare nucleară, supravegheată îndeaproape de către Seul, precizează el.
„Autorităţile nord-coreene sunt pe punctul de a atinge faza finală a pregătirii unui test nuclear de amploarea şi calitatea dorite”, a declarat Kim Tae-hyo pentru presa sud-coreeană.
Acesta mai spune că posibiltiatea unui test nuclear „într-o zi sau două este slabă, dar după aceea există cu siguranță o posibilitate”.
Imaginile din satelit arată că Phenianul a reluat construirea unui reactor nuclear, după mult timp.
Coreea de Sud şi Statele Unite avertizează de mai multe săptămâni că Phenianul ar putea efectua un al şaptelea test nuclear – primul din 2017 încoace.
Coreea de Nord a efectuat miercuri un tir de testare a trei rachete – inclusiv al unei presupuse rachete balistice intercontinentale (ICBM), imediat după plecarea preşedintelui american Joe Biden din Coreea de Sud, duminică.
Kim Tae-hyo spune că, probabil, prima din seria de trei lansări a fost a unei noi rachete intercontinentale, Hwasong-17, cea mai mare rachetă balistică pe care Coreea de Nord a încercat, fără succes, să o testeze.