Mai multe dansatoare îl acuză pe coregraf de diferite abuzuri. Madeleine Raykov, una dintre cele 12 femei molestate, a povestit pentru Le Temps că „în timpul repetițiilor, eram ciupită de mai multe ori de fund și de sâni. Mă simțeam inconfortabil, dar nu am avut curaj să demasc agresiunile până acum”.
Asociația profesională „Syndicat Suisse Romand du Spectacle” a confirmat că a primit mai multe plângeri legate de comportamentul fondatorului școlii de dans. Organismul a cerut autorităților să ia măsuri ferme pentru a proteja angajații.
Coregraful, care urmează să fie audiat în dosarul care a fost deschis, neagă că s-a comportat imoral. El a spus că gesturile sale ar fi putut fi înțelese greșit.
Nu e prima plângere pe numele profesorului de dans. În noiembrie 2018, o tânără care urmase un curs al coregrafului a depus o plângere împotriva sa. La sfârșitul lunii august, Judecătoria Lausanne l-a condamnat pe coregraf la cinci luni de închisoare cu suspendare și la plata a 4.600 de eurp drept despăgubire pentru durerea și suferința provocate. Coregraful a făcut apel.
Libertatea a relatat recent despre un caz similar petrecut în România: Gigi Marian Osoloș, coregraful din Constanța ale cărui abuzuri asupra unor eleve minore au fost demascate de Libertatea în 2019, a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de minori și pornografie infantilă, potrivit deciziei instanței din 30 septembrie 2021. Decizia nu este definitivă.
Foto cu caracter ilustrativ