Pe Vladimir Demcikov îl întâlnesc în apropiere de stația de metrou Maiakovski din centrul Moscovei. Are 62 de ani și își arată vârsta, nu e vremea alintului. Pentru familia lui, spune el, tinerețea a trecut mereu repede.
Intrăm în cafeneaua luminoasă și caldă, dincolo de gerul moscovit. Lumea e cordială, decorul e modern, ar putea fi Paris, Hamburg sau numiți-orice-oraș-cool, dar nu știu de ce am impresia că vorbesc cu bărbatul din fața mea într-o izbă, pe malul Baikalului. Poate că e privirea lui senină, poate că ridurile Siberiei.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/02/vladimir-demcikov-1024x683.jpg)
Sau poate o amintire. Scriitorul francez Sylvain Tesson a închiriat o casă mică, chiar pe malul lacului Baikal, și a iernat acolo singur. Cartea se numește ”În pădurile Siberiei”, e superbă. Toate personajele sale, oamenii locului care îl vizitau când și când, seamănă cu Vladimir, interlocutorul meu de azi. Ca și cum, toți Vladimirii vastei Rusii ne spun: da, sorbiți-vă cafelele prăjite manual, citiți-i pe existențialiști în cabane izolate, dar dacă vreți să auziți ceva despre viață, doar puneți o întrebare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_815fba26c26b86a20b0fb7431881c480.jpg)
Undeva în Siberia
Unde ai stat, Vladimir? ”Toată viața în Siberia, în zona Irkutsk”.
Istoria familiei sale, a bunelului născut în Basarabia și trimis la ocnă în Siberia, a tatălui său declarat fiu al dușmanului poporului și deportat în Siberia, a Irkutsk-ului înghețat și fără ieșire, oglindește spiritul unei epoci tragice. Și se întrețese cu prezentul vieții acestor oameni.
Vladimir Demcikov a fost profesor de limbă și literatură rusă și jurnalist. Acum este freelancer, cuvânt care înseamnă, în orice limbă a Pământului, din ce în ce mai puține publicații. „Uneori, cam o dată la jumătate de an, merg în Irkutsk la invitația unor camarazi care îmi achită deplasarea. Acolo, la universitate, duc lecții despre istoria Irkutsk-ului. Sunt un pensionar freelancer”, se descrie Vladimir.
Până la Irkutsk sunt 5.000 de kilometri, practic nu există ”diagonală” asemănătoare în Europa, dacă zbori din Creta în Islanda faci mai puțin cam cu 500 de kilometri. Patru zile mergi cu trenul până în orașul lui Vladimir, în estul necruțător al Rusiei.
„Moskovskaia pensia”
De doi ani, bărbatul locuiește în Moscova în apartamentului fiului său și primește o pensie mizeră pentru metropolă – 10.000 de ruble (115 euro), e pensia de Irkutsk. Sistemul de pensii în Rusia este organizat astfel încât valoarea acestora diferă de la regiune la regiune, iar cea mai mare pensie o au cei care au viză de reședință în Moscova. Pensionarii din toată țara o numesc blând și cu jind „Moskovskaia pensia”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5c835aa95684c4bc234e2c6885b7b1c3.jpg)
Dar Vladimir n-a venit pentru el însuși în cafeneaua globală. Povestea familiei sale e ceea ce vrea el să rămână.
Oamenii în bătaia vântului
Neamul străbunicului lui Vladimir, o familie de staroveri (lipoveni), a locuit în secolul XIX în Hotin, Basarabia, apoi la, începutul secolului XX, s-a mutat în apropierea orașului Orhei. „Familia era de rit vechi. Străbunicul, Aristarh, era lipovean. Copilul lui, adică bunelul meu, Nazarie, s-a născut în Imperiului Rus. În schimb tatăl meu, Sevastian, s-a născut în 1930, în România Mare. Într-un duplicat de arhivă pe care l-am obținut scrie că a fost lipovean”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/02/2723981786020670142182956185209372313718510n-1.jpg)
Bunelul lui Vladimir, Nazarie, vorbea despre acea perioadă simplu: „pe timpurile când trăiam sub români”.
În 1940, teritoriul Basarabiei a fost anexat de către Uniunea Sovietică. Oamenii erau vânturați de vremuri, când într-o parte, când în alta. „Înțeleg că locuitorii acelor pământuri aveau deja deprinderea de a trece de la o jurisdicție la alta”. În anul 1941, iarăși au venit românii. „Bunicul Nazarie nu a participat niciodată la operațiuni militare. Trăia simplu, își vedea de lucru, observând cum se perindă administrațiile una după alta”, spune Vladimir ce a recuperat din amintirile alor săi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_4cb41d826f3a4bb91c3adbf9f8ae2aec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/02/nazarie-demcikov.jpg)
Imperiul Rus, România Mare, Gulag
Apoi, în august 1944, au revenit sovieticii. Imediat după, în luna noiembrie, a fost arestat bunicul Nazarie. „În casa noastră nu s-a vorbit niciodată despre arest. Era o temă tabu, ca o vorbă pe care familia mea a încercat să o inhibe, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Aflasem că bunicul a ajuns din Moldova în Irkutsk, dar nu cunoșteam de ce s-a întâmplat asta. Despre faptul că el a stat zece ani în lagăre sovietice am aflat târziu, când aveam deja peste 30 de ani”.
Vladimir a făcut demersuri la Ministerul de Interne din regiunea Irkutsk și a primit confirmarea: bunicul Nazarie a fost arestat în noiembrie 1944. El este doar unul dintre miile și miile de urmași care încearcă să pună laolaltă amintirile alor săi. Dacă vremurile i-au spulberat, răsucit și amestecat, măcar ei să facă un pic de lumină, crede Vladimir.
Cum a ajuns bunicul aruncat din Moldova în Siberia? Aici nu are răspunsuri. A vorbit, n-a vorbit, a făcut, n-a făcut, l-a turnat cineva, nu l-a turnat. Erau timpuri și regimuri în care oamenii intrau la închisoare aproape orice ar fi făcut.
O altă ipoteză este că familia Demcikov a fost atribuită culacilor, ”bogătașii” satelor. „Pe timpul românilor, bunicul meu avea avea un mic atelier de confecționat funii, cu utilaje, deci era un fel de întreprinzător. Acesta ar fi putut fi un motiv în plus”. Dar n-a găsit nicio confirmare în arhivele de sub zăpezile Siberiei.
Articolul 58 din Codul Penal al URSS – trădare de patrie
În martie 1945, tribunalul militar din Odesa l-a condamnat pe bunicul Nazarie la zece ani de Gulag. „Bunelul meu a fost condamnat conform articolului 54 al Codului Penal din Ucraina – trădare de patrie”.
Articolul 54 din Codul Penal al Ucrainei era atunci echivalentul articolului 58 din Rusia Sovietică – zeci de mii de persoane au fost arestate, trimise în lagăre și împușcate sub pecetea acestui articol. Nazarie a fost escortat în Habarovsk, la capătul estic al Uniunii Sovietice ca să-și ispășească pedeapsa. După câțiva ani de Habarovsk a ajuns într-un lagăr intermediar, apoi în Lagărul numărul 7 din regiunea Irkutsk. „În regiunea noastră a funcționat un sistem imens și foarte bine pus la punct de lagăre. Lagărul numărul 7 se afla în apropierea Baikalului, Ozerlag se numea”. Nu era cea mai bună vreme pentru lectura autorilor existențialiști în estul Rusiei.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/02/nazarie-demcikov-document-reabilitare-1024x712.jpg)
Al doilea val de deportare: spre Sosnovka, în Siberia
Viața familiei a absorbit, cum a putut, șocul. În timp ce bunicul Nazarie era transferat de la un lagăr la altul, fiul său s-a înscris la școală în Orhei. A absolvit-o în anul 1949.
Iar pentru că dreptatea stalinistă avea nevoie de mai multă carne vie, la câteva zile după absolvirea școlii, tatăl lui Vladimir a fost și el deportat în Siberia împreună cu toată familia rămasă acasă. A doua deportare pentru cei nedeportați deja din familie.
„Au fost deportați toți – bunica, tatăl meu Sevastian care avea 19 ani atunci și fratele lui”. Familia a fost deportată în în localitatea Sosnovka, Siberia. Cum era Sosnovka? Un loc la capătul omeniei. Aici i-a izbit și i-a aruncat valul celei de-a doua deportări pe cei din familie Demcikov. Vladimir are notată data: 5-6 iulie 1949. A fost un flux de pedepse care a măturat oamenii din tot cuprinsul Basarabiei.
„Colonist special – moldovean”
Localitatea Sosnovka, prima sa casă siberiană, apare ca înființată oficial în 1958, spune Vladimir. Cu zece ani mai târziu după venirea primilor deportați. „Acest lucru înseamnă că din 1949 până în 1958 pe acest teritoriu nu se aflau oameni liberi, ci doar ce cei aduși cu forța”. Bărbatul aproape că șoptește, rumoarea cafenelei acoperă întîmplările din timpurile vechi, cu oameni sclavi.
”Tatăl meu a lucrat acolo în industria de pregătire a lemnului”. În documentul eliberat tatălui său scria – „Spețposeleneț moldavanin” – „colonist special – moldovean”. Ceea ce, în limbajul codificat al regimului, însemna dușman al poporului.
După închisoare, bunicul a fost dus la muncă în Kazahstan
După trei ani de Sosnovka, familia Demcikov a reușit, prin minune, să obțină un transfer în Irkutsk. Era anul 1952 – Stalin încă viu, iar bunicul Nazarie făcea Gulagul.
Nici după moartea lui Stalin, Nazarie nu a putut să se reunească cu familia sa. Ispășindu-și pedeapsa în Ozerlag, în 1954, după zece ani întregi de muncit în folosul statului sovietic, Nazarie a fost trimis mai apoi în Kazahstan să sape la o mină.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/02/2718874014896704724998679029529953813522746n.jpg)
Au rămas cu toții în Siberia
Când a terminat-o cu Asia Centrală, bunelul Nazarie a venit în Irkutsk pentru a se reîntregi cu familia. Tatăl lui Vladimir a obținut o cameră în cămin și a început să lucreze la o uzină locală. Nici unul dintre ei nu s-a mai întors în Moldova natală, deja sovietică, unde toate bunurile erau confiscate, iar viața nu neapărat mai bună.
Bunicul Nazarie a trăit o viață lungă – 94 ani. Nici până la sfârșitul vieții nu s-a reconciliat cu puterea sovietică. Nu a fost militant anti-sovietic, nu a fost un disident, dar a ignorat leninismul și toate atributele sale până la sfârșitul vieții, spune nepotul.
Moartea bunicului său e capătul poveștii, așa cum a hotărât-o nepotul.
Și prezentul, Vladimir?
Spune că se gândește să obțină cetățenia română, dar e timorat de coadă. „Știți câți ruși stau la coadă după cetățenia română? Unii zic că sunt sute de mii!”. De unde aceste cifre? „Sunt forumuri, portaluri, despre asta se vorbește mult”, spune bărbatul”.
”Separarea oamenilor e totalitarismul lui Putin!”
Îl întreb pe Vladimir Demcikov când se va ajunge în Rusia la acel punct când vom putea vorbi despre un stat totalitar.
Înțelegeți, acest punct al statului totalitar este deja atins în Rusia. Pentru a speria un milion de oameni este suficient să arunci la închisoare o singură persoană. De ce mai e nevoie să atingi acel milion?
”Navalnîi se aștepta la proteste masive după revenirea și arestul său. Oamenii au ieșit. Dar prea puțini. Noi avem o societate de oameni atomizați, oamenii nu au relații construite pe orizontală în Rusia. Putin nu trebuie să facă altceva decât să continue să dividă oamenii. Separarea oamenilor e totalitarismul lui Putin!”.
Ieșim din cafeneaua luminoasă și caldă în gerul moscovit și ne luăm rămas bun pe rusește, cu o mână caldă, cu urale de bine și cu dorința de a ne revedea cândva, în Moscova sau în patria istorică a lui Vladimir Demcikov, Moldova.
Pe stradă, fac exact ce fac și ceilalți trecători moscoviți. Îmi bag privirea în telefon. Caut Sosnovka, împărăția siberiană a deportării familiei cu sânge românesc.
Google îmi afișează cea mai recentă știre despre Sosnovka: în ianuarie 2022, un nou născut, o fetiță, a supraviețuit miraculos, după ce a fost găsit de câțiva adolescenți aruncată într-o cutie de ouă, pe marginea drumului. Afară erau minus 20 de grade.
***
Libertatea nu relatează pentru state, Guverne sau coaliții militare, ci pentru societate. De aceea, obiectivul nostru e să aducem fapte și perspective din direcții diverse. Ne adresăm oamenilor obișnuiți, care sunt victimele lipsei de informare peste tot în lume, mai ales când apar conflicte sau războaie. Cu o veche expresie a presei: noi scriem nu pentru cei care trimit copiii altor oameni pe front, ci scriem pentru cei ai căror copii sunt trimiși pe front. Puteți citi corespondențele de la Kiev și de la Moscova aici.
Corespondențele din Ucraina:
- Corespondentul Libertatea, din Mariupol, la 15 km de zona ocupată de armata rusă: Ucrainenii fac cozi la bancomate, se pregătesc să plece
- Cum au petrecut ucrainenii „Ziua Invaziei” care n-a mai venit. „Eu țin pașaportul la mine, în cazul în care nu apuc să mă duc acasă”
- Armata de weekend a Ucrainei, cine este și cum arată: IT-iști, arhitecți și casnice din Kiev se antrenează să se lupte cu Putin
Corespondențele din Rusia:
- Corespondență din Rusia, de la trimisul special al Libertății. „Moscova e o metropolă, iar Rusia este colonia ei”
- Povestea unei familii de români aruncate, val după val, în Siberia. „Separarea oamenilor e totalitarismul lui Putin!”
- Pe televiziunile din Rusia se vede Putin la deschiderea Olimpiadei, iar știrile cu asistentele medicale în greva foamei sunt difuzate doar pe internet
- Corespondență din Moscova, de pe frontul banilor: orașul unde un apartament de 39 de mp, de calitate normală, costă echivalentul a 71.000 de euro
- Corespondență din orașul interzis, unde a fost creat Kalașnikov și care produce acum rachete. Cum trăiesc cu adevărat muncitorii ruși?
- Începe războiul? Ce cred studenții Universității de Stat din Moscova despre Putin
- Interviu cu un „agent străin” în Rusia
Corespondență din Cracovia:
Corespondență din Slovacia:
***
Jurnaliști cu mare experiență, trimișii speciali ai Libertatea la Moscova, în Kiev, în estul Ucrainei, în Polonia și Slovacia, încearcă în corespondențele lor să aducă publicului românesc dimensiunea mai cuprinzătoare a ceea ce se întâmplă în această perioadă de mari tulburări și temeri. Pentru că războiul a revenit după zeci de ani în Europa, pe fondul populismului și redeșteptării naționalismului, definit ca suspiciune, înfruntare și chiar ură față de celălalt.
Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c70f0f6f5451f69e82667a41c90857d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ae13445c26a83bcc8e3276544c3978f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2036ea29f12e303cf8fd67d0c162c7d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e6e76cec45c5330a79e68dc327c964ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_b2ad79afb87a5ecfe6ee5a4eeb3b9790.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8aa5e6cab283ffdbba973b08b313fb4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5dab2c4e29daa244ed20009b69853b9e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_32be692b097006eeab1e338dfc893f14.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_69803029b81bccbc7b119463d24a28fa.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4e3907f780e7b7428a152e76b943f42b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_80692de09cbbbdfe493d9429025091cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5830c4a4de1c5695364217292807522d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2f4a02476be7fedafc7fbf6b8bb29fd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9a79d5547db3aba4e14e4088102fda0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_21661cb476d6102216435705a577564a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_c8811979fb7a1febe13823a068877135.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b0295d1cb3627d30aeb43d3b52328058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1d5f0123c6cecd967b449da1694af4d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_666ef9f7058bfb5c44a3d0875d3de20d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_75647c38410c9cbdcc1f9943c8c1e1c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_fcfeb49a58f709c819f0cc54d90c793f.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.