ComenteazăAdina Florea, corespondență din Beirut
Duminică, 26 martie. Cei mai mulți dintre noi s-au trezit cu o oră în minus de somn, pe care o vor recupera poate la celălalt echinocțiu. În schimb, 5,5 milioane de libanezi s-au trezit cu două fusuri orare și o singură întrebare – „cât e de fapt ceasul?”. Cu aceeași confuzie în minte, corespondenta Libertatea la Beirut a încercat să caute sensul unei zile, în care bătălia orelor nu a fost câștigată nici de creștini, nici de musulmani, dar mai degrabă de toți cei care nu mai au încredere în Guvern.
„Cică în aeroport sunt două ceasuri, unul cu ora pentru cei care se duc la Jounieh ori Batroum (n.r. – ambele orașe majoritar creștine situate la mai puțin de 50 de kilometri de aeroport), iar celălalt e pentru noi, în Beirut. Adică spune-mi care îți e religia, ca să-ți spun cât e ora?”, zice – mai în glumă, mai în serios – Omar, 32 de ani. Pescarul musulman se sprijină în ușa vecinului său, pictorul ortodox Georges, 58 de ani, pe o străduță în pantă din cartierul mix Hamra. „Cât e de fapt ceasul?”, întreabă Georges, dar concluzia pictorului vine fără a mai aștepta un răspuns de la Omar. „Eu am deja ora corectă, nu am încredere nici să-mi pun ceasul după cum zice Guvernul ăsta de mincinoși”, punctează Georges.
Ăsta e un fragment de discuție cotidiană dintr-o zi în care libanezii s-au trezit pe două fusuri orare, unul dictat de o hotărâre luată în ultimul moment de prim-ministrul interimar, iar celălalt stabilit de echinocțiu. Luni, marele câștigător pare să fie deja echinocțiul, după ce „noul fus orar” a fost abandonat pe rând de creștini, corporatiști, și școli, iar o întrunire de urgență a cabinetului a fost convocată de premier pentru după-amiază. Singura problemă de pe ordinea de zi – „cât e de fapt ceasul în Liban?”.
„E absurd. Dar astăzi, nimeni nu a discutat despre prăbușirea lirei libaneze, ori despre cum benzina a ajuns la aproape două milioane de lire libaneze. Nimeni nu a protestat, căci oamenii au fost prea preocupați să se întrebe cât e ora”, spune Zain, 36 de ani.
Două fusuri orare într-o țară lată cât distanța de la București la Giurgiu
Joi, 20 martie, o zi între două proteste care au strâns sute de oameni pe străzile Beirutului. Cu o zi înainte, militarii pensionari încercau să forțeze, prin nori de gaze lacrimogene, poarta palatului Grand Serail, care adăpostește Guvernul libanez. Acum, jurnaliștii roiesc în spatele aceleiași porți, așteptând concluziile întâlnirii dintre premierul interimar Najim Makiti și președintele Parlamentului, Nahib Berri, în funcție din 1992. Pe ordinea de zi, convocarea unei sesiuni speciale „pentru adoptarea de reforme necesare” pentru a opri devalorizarea de proporții istorice a lirei libaneze, precum și amânarea cu o lună a trecerii la ora de vară, care în mod normal ar avea loc duminică, 26 martie. Practic, până la sfârșitul lunii sfinte a Ramadanului, Liban ar fi pe aceeași oră cu Paris și Berlin, înainte de a se întoarce pe fusul orar al Bucureștiului.
Berri și Makiti sunt amândoi musulmani, unul șiit, iar celălalt sunnit. Și, deși nu au susținut public că amânarea trecerii la ora de vară ar avea legătură cu Ramadanul, nici nu au oferit vreo altă explicație cetățenilor, potrivit LOrient Today. Libanezii ar trebui să țină timpul în loc o lună, doar pentru că așa au decis șefii Guvernului și Parlamentului. Mulți au catalogat decizia drept o altă absurditate sectariană, scriu jurnaliștii libanezi, o poziție întărită de anunțurile ulterioare ale Bisericii Ortodoxe și ale mult mai influentei Biserici Maronite (Catolică) că vor trece la ora de vară odată cu echinocțiul, și nu o lună mai târziu, pe 23 aprilie.
Căzând la mijloc, una din cele două companii de telefonie mobilă libaneze a anunțat că schimbarea Guvernului e prea din scurt pentru a opri trecerea sistemului la ora de vară începând de duminică. Totuși, clienții au primit o listă de instrucțiuni prin SMS pentru a-și da manual înapoi ceasul cu o oră, după ce le este dat ceasul înainte cu o oră automat pe 26 martie. Între timp, pe străzi e plin de milionari, căci lira libaneză și-a pierdut mai mult de 100% din valoare de la începutului lui 2023, iar azi se tranzacționează 1 USD pe 107.000 LPB.
„Ești după ora musulmană”
Duminică m-am trezit și eu confuză, nu doar pentru că-s mai săracă cu vreo 5 euro de la ultimul schimb de valută, dar și pentru că era ora greșită, potrivit prim-ministrului Makiti. Am plecat spre slujba de la o biserică ortodoxă, dar am ajuns după ce s-au terminat atât vinul liturgic, cât și rezervele de Nescafe din curtea lăcașului de cult din Beirut. „Ești după ora musulmană, noi ortodocșii am schimbat ora odată cu toată lumea”, mă ceartă părintește Basam, 64 de ani, pensionat după o viață ca inginer biomedical la Spitalul Universității Americane din Beirut.
Între timp, primesc un e-mail de la facultate, care mă instruiește cum să-mi schimb ceasul pe fusul orar de Cairo, căci asta ne va fi ora până se termină cu Ramadanul. TAROM mă anunță și el că voi călători o oră în trecut, deși mă așteaptă un zbor spre vest, la București.
Atemporalitatea nu-i doar în e-mailuri, ci și pe străzile abandonate ale unui Beirut încă adormit în munții înalți care înconjoară metropola de zgârie nori de la marginea Mediteranei. În aer plutește miros de glicine albastre și sare aruncată de briză. În fața atelierului de pictură al lui Georges, în Hamra, vecinul Omar are pe telefon două ceasuri, unul setat pe Beirut, altul pe Cairo. „Acum, ora corectă e de Cairo, nu Beirut”, îi explică pescarul lui Georges.
Mută discuția în arabă când simte că nu-i chip să-l convingă pe Georges în engleză de ce ar trebui să-și mute ceasul pe Cairo, că afară încă pare să fie Beirut. În limba maternă, vocile se aprind repede și prind doar un „kazzaabyn” (n.r. – mincinoșii) dinspre Georges.
Eu am deja ora corectă, nu am încredere nici să-mi pun ceasul după cum zice Guvernul ăsta de mincinoși.
Georges, 58 de ani, pictor libanez:
Din ușa atelierului, Omar îi dă dreptate, până la urmă, nici el nu știe după ce timp să funcționeze de luni, căci duminică nu are prea multe angajamente. „La televizor, unele canale sunt pe ora de vară, altele – pe ora de iarnă. Azi o să avem jurnal de seară și la 7, și la 8. În funcție de ce post prinzi”, explică vecinul lui Georges. Omar e musulman, dar nu postește în timpul Ramadanului. Totuși, nici nu înțelege cum ar avea cineva de beneficiat de pe urma amânării cu o lună a trecerii la ora de vară în Liban. „Iftarul (n.r. – masa de rupere a postului negru) e în funcție de soare, nu de oră”, continuă Omar.
De Ramadan, musulmani au păcătuind blestemând ora premierului musulman
În Beirut, doar moscheile anunță că au trecut la ora din Cairo, chemându-și credincioșii la rugăciune la altă oră decât o făceau sâmbătă. E puțin confuz și pentru Omar, care nu știe la ce oră să-și livreze a doua zi captura de pește în bucătăriile restaurantelor de pe promenada Mediteranei. „Dacă vrei să mănânci pește la un preț rezonabil, îți zic să alegi un pește mic, că ăla mare a ajuns astăzi un milion de lire kilogramul (n.r. – aproximativ 10 dolari)”, mă sfătuiește pescarul. „Maa salama”, încheie Omar.
În apartament, colega palestiniancă se întreabă și ea cât e ora și plănuiește confuză un plan pentru a-și da întâlnire cu prietenii. „Dar oare după ce oră sunt ei?”, spune Lama, 24 de ani. Din ecranul mobilului se aude vocea influenceriței politice Samira Hariri.
„Știu că-i luna Ramadanului. Nu aș blestema în mod normal, dar premierul nostru merită toate blestemele pentru ora lui”, declară agitată Hariri, care asemenea premierului Makiti e sunnită și l-a susținut în trecut pe Rafic Hariri, premierul cu statut eroic al Libanului, asasinat în 2005.
De pe canapea, Aya, 23 de ani, prietena Lamei, povestește că alții au motive mai reale să-l blesteme pe premierul Najim Makiti. Colegul ei de apartament e învățător pe un post de suplinitor, care înseamnă ore predate la mai multe școli, unele creștine, altele musulmane. „Școlile musulmane și cele creștine vor funcționa pe fusuri orare diferite. Ar trebui să se teleporteze de la una la alta. Și sunt mulți în situația asta”, spune Aya. Între timp, cealaltă colegă de apartament mărturisește că și-a sunat prietenii din Cairo pentru a-i întreba cât e ceasul la ei, confuză de ora din Beirut.
Justiția și Educația, primele care au abandonat ora premierului Libanului
„Această decizie a creat confuzie în societatea libaneză, ducând nu doar la dezordine, dar și la noi diviziuni sectariene, dar și între școlile private și publice, și chiar în presă. Am hotărât să nu respect această decizie, care ne-ar scoate din fusul orar al regiunii și ar cauza probleme și pierderi financiare pentru multe companii”, a declarat ministrul interimar al Justiției, care nu s-a ferit să catalogheze drept ilegală hotărârea premierului Najim Makiti, potrivit jurnaliștilor LOrient Today.
Cu vestea că nici instanțele nu vor urma fusul orar de Cairo, Educația și-a făcut curaj. Un nou e-mail al facultății mă anunță, înainte de culcare, de faptul că s-a schimbat schimbarea, prin urmare suntem instruiți cum să ne întoarcem setările pe fusul orar de Beirut. „În școli se va trece la ora de vară. Așteptăm ca și cabinetul să se reunească pentru o decizie pe care o putem respecta”, a anunțat, minute mai târziu, și ministrul educației, Abbas Halabi.
Revolta libanezilor nu-i însă una sectariană. În cartierul meu șiit, pe vecini nu-i interesează cât e ora, ci mai degrabă cât e lira și cât de scumpă a devenit viața de când multe economii de-o viață au fost luate prizoniere de băncile din Liban.
„Nu-i deloc despre religie. E doar o decizie menită să ocupe atenția libanezilor, ca să nu se mai gândească la cât mai e lira ori benzina. În loc să-i trimită pe politicieni la draci, îi vor trimite pe musulmani. Doar despre asta se discută acum pe Reddit Liban. Da, poate că lira s-a stabilizat în ultimele zile, dar asta doar pentru că s-au oprit din imprimat bani pentru a controla piața după vinerea de proteste violente”, spune Zain, 36 de ani, un expat francez care locuiește de 5 ani în Beirut.
Între timp, premierul Najim Makiti a anunțat convocarea de urgență a cabinetului pentru luni, 27 martie, pe ordinea de zi fiind doar cât e totuși ora în Liban. Întâlnirea e la ora 12. Problema, ora 12 e la două ore diferite. Depinde cine îți e taximetrist. Și, după o oră de dezbateri cu miniștrii, premierul a acceptat să renunțe la fusul său orar, dar abia de joi, când Beirut se va întoarce pe ora de Beirut.