ComenteazăPe 9 mai, găgăuzii au sărbătorit ziua „victoriei sovieticilor în lupta cu nazismul din Europa” mărșăluind pe străzile capitalei Comrat în uniforme verzi-sovietice și cu panglici negru-oranj în piept, în semn de protest față de decizia parlamentarilor moldoveni de la Chișinău de a interzice noul simbol al invaziei rusești din Ucraina.
Nu-i nici prima și nici ultima oară când etnicii găgăuzi, care trăiesc de la mijlocul anilor ‘90 într-o regiune autonomă din sudul Republicii Moldova, se aruncă de-a curmezișul în calea deciziilor luate de politicienii proeuropeni de la Chișinău. Dar dacă originea poporului turcic din sudul țării vecine e în continuare un mister, nu același lucru se poate spune despre originea viziunilor proruse din Găgăuzia, cu orașele și benzinăriile sale decorate de statui ale lui Vladimir Ilici Lenin.
de locuitori are Găgăuzia.
Reporterii Libertatea au vizitat capitala Găgăuziei și au vorbit cu oameni simpli despre ce înseamnă viața în regiunea autonomă prorusă, cum se poziționează vizavi de Chișinău, de Rusia și de Europa.
Au descoperit, pe străzile unui oraș cochet de provincie, tineri care se tem că războiul ar putea să ajungă și în locul pe care-l numesc acasă, iar, dacă asta s-ar întâmpla, ar arăta cu degetul fie spre România, fie spre autoritățile proeuropene din Republica Moldova.
Găgăuzii au vorbit deschis și fără teamă despre susținerea lor pentru Rusia, chiar dacă, în același timp, i-au primit cu brațele deschise pe refugiații ucraineni care au găsit o siguranță nesperată în regiunea rusofonă și rusofilă din sudul Moldovei.
„Războiul e un lucru rău. Ucrainenii au fugit și noi i-am primit”, ne spune viceprimarul Comratului, Gheorghe Sarî.
În timp ce vorbește, telefonul viceprimarului bâzâie cu apeluri din Turcia. Niște prieteni de acolo vor să trimită ajutoare pentru ucrainenii veniți în Găgăuzia. Ne vorbește în rusă, căci în limba română nu se descurcă dincolo de câteva expresii de salut, dar, altfel, laudă poziția autorităților de la Chișinău, care s-au asigurat că ajutoarele pentru refugiați colectate în Capitală ajung și în sudul Republicii Moldova.
Dar aici se opresc cuvintele de bine ale viceprimarului, supărat și el pe decizia parlamentarilor de la Chișinău de a interzice panglica Sf. Gheorghe, pe care găgăuzii au purtat-o în număr considerabil cu ocazia marșului organizat de 9 mai la Comrat.
„Dacă ei nu făceau această lege, oamenii uitau de panglică. Anul ăsta, am observat că multă lume a purtat anume panglica, tocmai pentru că a fost interzisă de Chișinău. Și de ce interzisă? Până la urmă există probleme mai mari. Oricum, noi nu vedem o legătură între panglică și război. Evident că oamenii noștri sunt împotriva războiului, dar ei văd că într-un război se suferă de ambele părți”, spune viceprimarul Sarî.
Pentru găgăuzi, suferința războiului nu-i doar în imagini la televizor, ci e șuieratul rachetelor care lovesc uneori la doar 50 de kilometri de Comrat.
„S-au auzit rachete. Asta ne pune în gardă. Eu sunt tată a patru copii și nu vreau decât ca ei să trăiască într-o țară pașnică, prietenoasă și prosperă. Eu sunt cetățean moldovean și sunt mândru de asta”, concluzionează Gheorghe Sarî.
Circa 20.000 de locuitori are capitala Găgăuziei, Comrat. Aproape 73% dintre ei s-au declarat la referendumul din 2004, găgăuzi, 9% – moldoveni și 13 locuitori, adică 0,06% – români. Rușii erau 7%, ucrainenii și bulgarii – aproape 5%, romii – sub 1%.
„Îmi doresc să avem un stat unit, nu să intrăm în alte uniuni”
În fața primăriei este Anastasia, o tânără de 20 de ani, care studiază la un colegiu pedagogic și visează să intre la Universitatea de Stat din Comrat. Dar până atunci, se trezește zilnic cu teama că țara ei ar putea să fie invadată fie de ruși, fie de românii despre care a citit că ar aștepta cu tancurile la frontiera Republicii Moldova.
„Nu înțeleg cine a transmis informația că tancurile românești așteptau la graniță în ziua paradei de 9 mai. Au spus la știri, am citit și pe internet. Eu îmi doresc mai întâi să avem un stat unit, nu să intrăm în alte uniuni”, declară Anastasia.
O deranjează că aderarea la UE ar putea aduce parade ale comunității LGBT în Comrat, iar de România se teme oricum de mică, căci există o istorie moștenită de la bunicii și străbunicii care au trăit venirea trupelor române în 1941.
Pe străzile rusofone ale Găgăuziei, mulți dintre trecători, unii abia intrați la vârsta adolescenței, amintesc afectați de abuzurile pe care soldații români le-au comis în urmă cu cel puțin 78 de ani, în timpul ocupației din al Doilea Război Mondial.
Dar, momentan, un alt război stârnește mai mult interes în colțul ăsta de Europă.
Anastasia știe bine prea bine ce înseamnă războiul. E născută în sudul Ucrainei, iar pe partea cealaltă a graniței au rămas bunica, tatăl și verișorii ei. Fiecare apel video este însoțit de zgomotul sirenelor ori al rachetelor care zboară aproape zilnic peste Odesa.
„Ei ne impun legile. Ei provoacă alte țări”
Se teme că asta s-ar putea întâmpla și la Comrat, căci vede interzicerea panglicii Sf. Gheorghe drept o provocare pentru „ca și celelalte țări să ne atace”.
„Ne îngrijorează, căci noi nu vrem război. Ei (n.r. – moldovenii) ne impun legile, care nu sunt corecte din punctul nostru de vedere. Ei provoacă alte țări”, zice Anastasia.
Dincolo de noile anxietăți aduse de război, e supărată pe Chișinău, căci orice vizită în capitala țării este acompaniată de oameni care o ceartă pentru că nu vorbește română, deși „am încercat, dar nu mi s-a dat ocazia să o învăț prea bine la școală în Găgăuzia.
„Nu înțeleg, noi nu impunem nimănui să vorbească în găgăuză. Limba care îți este comodă, în aia vorbești”, subliniază Anastasia.
De la clădirea primăriei se coboară pe Pușkin spre Lenin. La intersecție se aude muzică românească dinspre un mall, însă trecătorii se perindă discutând de-ale zilei în rusă. „Dacă sunteți români, clar sunteți împotrivă”, zice un băiat, cu un zâmbet ștrengăresc în colț de gură, trecând prin umbra lăsată de statuia lui Vladimir Lenin.
Găgăuzii: între război și operațiunea specială din Ucraina
Dar de pe-o bancă de lemn, Nikolai se oferă să vorbească despre viața în Găgăuzia, chiar și-n agitația auditivă stârnită de întrebarea „ce se întâmplă în Ucraina?”.
„Acolo e operațiune specială”, strigă un coleg de bancă găgăuz. Când un „vojna” (trad. – război) apăsat se aude dinspre Nikolai.
„Desigur că suntem împotriva războiului. Dar trebuie să analizăm ambele părți înainte de a lua o decizie. De exemplu, am observat că în știrile românești și moldovenești e prezentată o singură poziție, cea a Vestului. Eu vreau să mă informez din ambele. Și, din cauza asta, ei (n.r. – românii și moldovenii) cred că noi, găgăuzii, suntem zombi, că nu putem gândi. Așa suntem prezentați”, se plânge bărbatul din Comrat.
La cei 40 de ani ai săi, Nikolai nu vede multe perspective pentru tinerii care vor să rămână în Găgăuzia. Dar mai bine nu-i nici în Occident, spune acesta și arată cu degetul spre noua filială a unui lanț nemțesc de hipermarketuri, unde găgăuzii „plătesc prețuri de România”.
Simte că, pentru occidentali și români, vorbitorii de limbă rusă nu pot fi percepuți separat de acțiunile recente ale Rusiei.
„De asta e neplăcut să ne uităm la știrile occidentale. Voi credeți că dacă suntem purtătorii limbii ruse, înseamnă că suntem proruși și că nu putem să gândim singuri ce se întâmplă”, exclamă cu patos Nikolai.
Îi pare rău că nu vorbește „limba moldovenească”. „Dar nu am avut oportunitatea de a învăța. La noi s-a predat, dar nu așa mult ca rusa. Mulți au învățat dacă au stat 4-5 ani în Chișinău. Însă la liceu nu puteai să înveți, trebuia musai facultate la Chișinău. Să te ciocnești”, explică bărbatul din Găgăuzia.
Lipsa unei ciocniri i-a limitat oportunitățile în viață, așa simte Nikolai. Crede că „autoritățile fac diferență între popoare, între vorbitorii de română și cei de rusă, zic că suntem ruși. La Chișinău au avut șansa asta la două limbi. Noi n-am avut la Comrat”.
Frica lui Nikolai e că Uniunea Europeană ar depopula de tineri Găgăuzia
Dar nu crede nici în salvarea adusă de o aderare a Republicii Moldova la UE. Vede ce se întâmplă în România și, mai ales, ce drum aleg cu precădere posesorii de pașaport românesc din Găgăuzia.
„Un singur lucru se va întâmpla, oamenii noștri vor fugi în Europa”, zice Nikolai.
Îl contrazice imediat Vitalie, un găgăuz de-o vârstă, care-și ascunde ochii negri sub o șapcă-n pătrățele. „Noi trebuie să fim cu toții prieteni. UE ne ajută foarte mult, vin multe finanțări din UE. Dar eu nu cred că-n război îs doar răi și buni. Rusia își protejează cetățenii săi (n.r. – locuitorii din Donbas și Luhansk nu sunt cetățeni ai Federației Ruse). Opt ani au nimicit ucrainenii pe rușii din Est. Ei s-au adresat pentru ajutor Rusiei. Așa a început. E păcat că aceste războaie au adus moartea oamenilor, a copiilor. Poți să te înțelegi la masă, altfel decât prin război”, își explică Vitalie poziția duală, atât proeuropeană, cât și prorusă în ceea ce privește războiul din Ucraina.
Deodată, bărbații găgăuzi iscă o discuție aprinsă despre capitulare. Dar a cui capitulare?
– Ești pentru capitulare?
– Nu, eu nu sunt. Din care parte să capituleze? Că fiecare parte ar trebui să găsească un compromis.
– Niciunul nu vrea compromis. Dar o parte trebuie să cedeze o țâră”.
Și Vitalie se plânge că nu a avut oportunitatea de a învăța română, dar s-a apucat recent de studiu, în speranța că-și va obține curând cetățenia română. Îl ajută cu învățatul chiar soția, care a terminat facultatea în Iași.
„Eu sunt muzician și îmi place cum sună româna, îmi place pronunția. Asta chiar dacă, istoric, nu a fost una dintre cele mai bune relații între România și Moldova. Așa zic străbuneii noștri, care au trăit ocupația românească. Dar acum lumea e modernă și nu mai cred că există un pericol din partea României”, spune Vitalie.
Pentru găgăuz, cetățenia română înseamnă acces la servicii medicale europene pentru copilul său bolnăvicios, care astfel ar putea primi tratament prin formularul de transfer european într-un centru specializat din Germania.
Voci de adolescenți ciripesc de pe băncile așezate la umbra Casei de Cultură din Comrat. Printre ei se numără și Lili, o fată de 16 ani, care insistă să-și exerseze engleza cu străinii rătăciți pe străzile Găgăuziei.
Cetățenia română deschide porțile găgăuzilor spre Europa, nu Rusia
„E un oraș bun în care să crești, dar nu e ca-n Moscova. În două luni voi merge la școală în Rusia. Vreau să studiez psihologie în Moscova. Cred că acolo voi putea să am un viitor bun. Dar sper ca Moldova și Găgăuzia să se îndrepte spre UE. Eu înțeleg că nu e ok ce se întâmplă acum cu Rusia. Dar Moldova nu e o țară bogată. În schimb, Rusia este, iar acolo tinerii au mai multe oportunități”, se justifică Lili.
„Îi urez mult noroc Maiei Sandu”
Cu ori fără frică de război, adolescenții își pierd ca-ntotdeauna după-amiezile toride de mai, fugărindu-se printre bănci ori bătând la pas toată strada Lenin.
„Nu prea avem cluburi în care să mergem. Așa că ieșim p-afară, fie vară, fie iarnă. Umblăm prin Comrat. Avem și cinematograf, dar mie nu prea îmi plac filmele, prefer serialele americane, știți Euphoria și 13 Reasons Why?”, întreabă, cu ochii albaștri, mari, adolescenta din Găgăuzia.
Când se va întoarce, Lili speră să găsească o altă Găgăuzie.
„Eu cred că UE va influența pozitiv viața oamenilor din Găgăuzia. Acolo sunt multe țări care vor să sprijine Republica Moldova. Îi urez mult noroc Maiei Sandu, dacă vrea să ne ducă în UE”, încheie Lili.
Apoi, adolescenta întoarce spatele și o ia la fugă spre prietenii care o strigă „davai, davai”. Rămân în urmă străzile însorite din Comrat și chipul lui Lenin luminat de sclipirile aurii ale catedralei ortodoxe din capitala Găgăuziei.