Nikolai s-a născut în Georgia, are trei fete, împrăștiate în Rusia, din St. Petersburg în Moscova și Osetia, și ne servește cu bomboane produse în Ucraina sau poate în Lituania. „Dulciurile acestea sunt peste tot aici la noi, în Georgia”, ne spune Nikolai, arătându-ne bomboanele Roshen, marca aparținând fostului președinte ucrainean Petro Poroșenko. Bomboanele pe care bărbatul de 72 de ani ni le pune, cu răbdare, grupate într-o farfurioară de cafea, sunt produse în patru orașe din Ucraina, în Budapesta și în Lituania. 

Nikolai ne-a servit cu cafea la ibric și bomboane ucrainene.

Pe mușamaua mesei din grădina lui Nikolai încape, practic, un eșantion din istoria Uniunii Sovietice. Când el s-a născut, în 1950, Stalin conducea Rusia. Bolnav, Țarul rareori ieșea din Kremlin, dar cruzimea îi compensa mobilitatea. 

Țarii și omul

Când Nikolai a intrat în școala primară, în micul său sat Tamarașeni, aflat pe malul râului Liakhvi, în Georgia, un alt Țar venise de curând la conducerea Uniunii Sovietice: Hrușciov. 

Hrușciov a fost conducătorul la ordinul căruia avea să se construiască Zidul Berlinului, lovitura morală din care comunismul nu și-a revenit niciodată. Cum poți explica oamenilor că le oferi o societate atât de bună, încât îi ții prizonierii unui zid, ca să nu fugă din ea? Nikolai avea 11 ani.

Îl întrebăm ce-și amintește de când era mic, în satul din nordul Georgiei? „Doamne!”, se încordează Nikolai. „Mi-e dor de toate lucrurile mărunte. Mi-e dor de aerul de acasă. Era altfel, era mai bun”, spune și trage adânc aer în piept, parcă pentru a se convinge încă o dată că așa stau lucrurile. 

În sufrageria locuinței din Tserovani, cu desenele nepoților pe perete și portretele copiilor pe un colț de etajeră.

„Gaumarjos!”

„Aveam și viță-de-vie, dar făceam vin doar pentru familie: 50 de litri de vin alb, 50 de litri de vin roșu. Doar pentru mesele de sărbătoare”, reia povestea Nikolai. Îi e dor de vinul de acasă. 

„Gaumarjos!”, ne silabisește Nikolai. Înseamnă „Victorie ție” în georgiană și se folosește de fiecare dată când ciocnești un pahar. Se scuză că n-are pahare frumoase. „Toate au rămas dincolo. Nu poți să simți aroma vinului decât din paharele speciale”, ne dă o explicație cât un regret.

Nikolai ne-a oferit vin de Tserovani, despre care spune că nu e la fel de bun ca cel făcut în satul natal.

Liceul și plecarea lui Hrușciov

A intrat în liceu chiar când Hrușciov era îndepărtat de la putere de-ai lui. „Aveți atât de multă dreptate să mă criticați și să mă alungați”, le-a spus secretarul general tovarășilor din conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. 

„Numai că victoria mea tocmai asta e: m-ați demis prin vot”, a adăugat Nikita Sergheevici

Nimeni n-ar fi îndrăznit să se gândească la îndepărtarea prin vot a lui Stalin. Un alt Țar pleca, iar tânărul Nikolai își începea școala de specializare, ca să devină hidrometeorolog. 

Soția lui a lucrat în învățământ ca profesoară de engleză. O materie exilată în nota de subsol a curriculei sovietice, pe care cei mai mulți absolvenți de liceu o găseau inutilă. 

Pentru locuitorii unui stat sovietic, așa cum era și Georgia, mult mai folositoare era studierea limbii ruse. Homo sovieticus trebuia unit inclusiv de limbă. Iar Nikolai n-a făcut excepție. Țarii treceau, dar sârma ghimpată rămânea. 

„Gorbi, Gorbi”

„În anii 80, am sperat să cadă Uniunea Sovietică”, spune Nikolai. Venise Gorbaciov și nu doar rușii simțeau că se poate schimba ceva. Dar nimeni n-a putut intui viteza evenimentelor. URSS era țara cu cel mai mare arsenal nuclear din lume, cu zeci de state aliate, unele dependente economic, în afara granițelor și dominată de o birocrație enormă, crudă și impenetrabilă vreme de decenii.

Nikolai, în fața casei pe care a primit-o în 2008 de la guvernul georgian.

Dar, cumva, oamenii aveau acces la un timp pe care Țarii nu-l mai percepeau. 

În toamna lui 1989, tânărul hidrometeorolog Nikolai împlinise 39 de ani. Își amintește că se săturase. Mișcarea subterană de protest din Georgia creștea pe măsură ce „perestroika” lui Gorbaciov demonstra incompetența clasei de aparatnici comuniști. 

Pe 7 octombrie 1989, în celălalt capăt, dinspre Vest, al lagărului comunist, Germania Democrată se pregătise să sărbătorească prin fapt și o mare paradă militară aniversarea a 40 de ani de existență a „comunismului german”. 

În tribuna din Berlinul de Est se strânseseră toți liderii socialiști ai momentului, aliați ai Moscovei și „nealiniați”. Printre ei Gorbaciov, Ceaușescu, Noriega, toți oaspeții încremenitei gazde Erich Honecker, secretarul general în vârstă de 77 de ani al socialiștilor germani și liderul absolut al Germaniei comuniste. 

Când cetățenii nemți veniți la demonstrație l-au văzut pe Gorbaciov au început să strige „Gorbi, Gorbi”. Era un afront nemaivăzut pentru conducerea propriei țări. „Gorbi, ajută-ne!”, creștea strigătul a mii de oameni. Honecker a încremenit. „Wir sind das Volk” – „Noi suntem poporul”, scandau oamenii. 

Unul dintre invitații polonezi s-a îndreptat spre Gorbaciov. „Înțelegeți germană?”, l-a întrebat. „Da, puțin”, i-a răspuns Gorbi. „Acesta este sfârșitul”, i-a zis polonezul. 

Peste două zile, la Leipzig, peste 70.000 de oameni ieșeau în stradă, preluând îndemnul „Wir sind das Volk” – „Noi suntem poporul”. 

La aproape 3.000 de kilometri distanță, în Caucaz, fără să știe în acel moment, Nikolai primise și el o nouă șansă.

După trei decenii

Un dafin umbrește colțul casei din Tserovani. Au trecut 33 de ani de atunci și călătoria libertății lui Nikolai s-a terminat aici, la masa cu bomboane din tabăra de refugiați de la Tserovani, la 50 de kilometri nord de Tbilisi.

În 2008, Țarul s-a întors în viața lui Nikolai, sub alt nume, dar cu aceleași tancuri. Nu avea nimic cu Rusia. Fetele erau căsătorite cu cetățeni ruși, toate trei, iar el făcea un mic comerț cu fructe. Îi lipsește mult livada cu pomi fructiferi. „Toate fructele erau exportate în Rusia, mai făceam un ban.”

Când Rusia a invadat Georgia, și-a dat seama că, de fapt, Rusia are ceva cu el. Satul familiei a rămas sub ocupația armatei lui Vladimir Putin. Nikolai și soția au plecat. 

Rusia trage cu dinții de țările foste sovietice: nu vrea să le dea drumul, nu vrea să le lase să se dezvolte, să fie independente și democrate. 

Nikolai, locuitor din tabăra Tserovani:

Are încredere că tinerii vor „schimba lucrurile strâmbe”

Nikolai nu și-a pierdut nici după 14 ani speranța că într-o zi se va întoarce în satul natal.

Spune că, încă de când au izbucnit războaiele abhaze, de la începutul anilor 90, a înțeles că ieșirea Georgiei de sub influența Rusiei va fi mult mai anevoioasă. Ce s-a întâmplat în 2008 în Georgia, ce se întâmplă acum în Ucraina e doar o confirmare la scară mare. 

„Sunt un optimist, n-am încotro”, spune zâmbitor. Georgianul își pune toată nădejdea în noua generație, care să ducă la bun sfârșit procesul de integrare a țării în Vest. 

„Noi am fost crescuți cu idei comuniste, dar noua generație are oportunitatea să studieze, să călătorească, să fie mereu informată. Am încredere că vor învăța din greșelile noastre și vor schimba lucrurile strâmbe. Pe de altă parte, acum ei au mai mult acces la informație, pot afla adevărul, dar și propaganda rusă e mai puternică”, e de părere bătrânul georgian. 

Crede că Georgia are nevoie de acoperișul NATO

„Când te afli în apropierea Rusiei, ești în pericol. Lui Putin nu-i place când vede că oamenii o duc bine, că se îndreaptă către civilizație. Vrea să fie el singurul care deține controlul”, spune Nikolai când îl întrebăm cum vede situația din Ucraina.

Pentru el, războiul care se desfășoară astăzi la Kiev sau Harkov are aceleași coordonate precum cel împotriva satului său natal din Georgia, din 2008. 

Spune că Rusia nu duce un război împotriva armatei ucrainene, cât unul împotriva civililor, pentru a-i alunga din țară. „Îi torturează și-i omoară, cum au făcut și cu georgienii acum 14 ani”, spune cu amărăciune.

Vede o similaritate și în propaganda prin care Rusia își motivează crimele: „Până în 2008, georgienii și osetinii erau o familie. Dar Rusia a folosit aceeași propagandă, spunând că Georgia vrea să facă un genocid în rândul osetinilor”, explică Nikolai. 

Georgia e o țară mică, e ca o căsuță care are nevoie de un acoperiș protector. Acesta e reprezentat de NATO și UE. Îmi doresc din tot sufletul să se întâmple asta, să ne separăm complet de Rusia.

Nikolai, locuitor din tabăra Tserovani:

Văzut de sus, satul Tserovani are o geometrie perfectă, cu șiruri de case identice

Da, e nevoie de răbdare. Și, în ciuda răbdării, poate că timpul nu le va aduce georgienilor ceea ce-și doresc. „Știți, când ne-am mutat aici, am plantat dafinul ăsta. Iar soția m-a întrebat: «Oare o să apucăm să-l vedem cum crește?»”.

Au trecut 14 ani de atunci, iar dafinul a crescut mai mare decât acoperișul casei lui Nikolai. „Ăsta e un semn că nu mai aveți nicio speranță să vă întoarceți acasă, nu?”, ne pripim noi să tragem concluzia. „Nu! Nădejde este!”, răspunde fără să stea pe gânduri și ne privește cu îngăduință. „Speranța nu moare niciodată, nu știți?”

Dafinul plantat de Nikolai și de soție în 2008.

Dezamăgit de guvernul de la Tbilisi

Bătrânul Nikolai e nemulțumit de actuala guvernare, care i-a lăsat pe refugiații din Tserovani de izbeliște. „Guvernul minte și nu acceptă că tot poporul georgian e alături de Ucraina”, adaugă el. 

Îl întrebăm dacă are o părere mai bună despre administrația anterioară. Fostul președinte Miheil Saakașvili a condus Georgia în timpul războiului din 2008, dar după ce a plecat de la guvernare a căzut în dizgrație în societatea georgiană, iar acum se află în închisoare pentru acuzații de abuz de putere. „A fost sus și acum e jos”, facem un comentariu cu lejeritate. 

„Nu! Saakașvili nu-i la pământ, e tot sus de tot. Pentru că el are puterea spiritului! Iar asta e cea mai puternică armă. Oriunde ai fi, orice ți s-ar întâmpla, spiritul te ține sus”, spune cu înflăcărare Nikolai.

E un nostalgic al perioadei lui Saakașvili. A ridicat economia Georgiei la cel mai înalt nivel. Pe lângă exporturile de vin și apă minerală, Saakașvili a ajutat la întărirea monedei naționale prin turism, ne explică. „Turismul înseamnă valută sigură și curată, care susține lariul.”

Unde merge să uite de necazuri

Nikolai se însuflețește când vorbește despre călătorii. El n-a mai ieșit din țară dinainte de război. Atunci a fost în Grecia și păstrează vie amintirea acelei vacanțe. 

Dar rămâne legat pe veci de peisajul georgian. „Georgia este o țară minunată. Dimineața înoți în mare, iar seara faci drumeții în munți. Unde mai găsești așa ceva?”

Excursiile lui se limitează acum în preajma casei. Când e vremea frumoasă, își ia undița, se urcă în mașină și conduce vreo 30 de minute până la Bazaleti, un lac format în craterul unui vulcan stins. „Să mergeți să vedeți”, ne îndeamnă. „Când ajungi acolo uiți de toate necazurile.”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News