Comenteazăde Ada Constanda, Alexandra Șerban (Tbilisi – Georgia)
Într-o cafenea din centrul capitalei Tbilisi, trei ruși vorbesc despre o altă consecință a războiului lui Vladimir Putin: exodul cetățenilor din Rusia. În jur de 200.000 de compatrioți de-ai lor au părăsit țara. „Când a aterizat avionul și am coborât, m-am simțit în sfârșit liber. Mi-am zis: «Gata, acum pot să respir normal»”, ne spune unul dintre ei.
A plecat din Rusia la 46 de ani
Feodor Kozlov începe prin a se scuza că este „așa de serios”.
În iunie 2021, a vândut totul și a părăsit Extremul Orient al Rusiei, fără să privească înapoi, spune el. La 46 de ani, asta i-a fost cu atât mai greu. S-a stabilit în Tbilisi, capitala Georgiei, alături de soție și copil. „Momentan”, zice, știind însă că „momentanul” are capacitatea de a se eterniza.
De mulți ani simțea că nu-și mai găsește locul în țara natală, spune Feodor.
În 2014, din cauza anexării Crimeei, mi-am pierdut toți prietenii și rudele. Era imposibil să mai stau de vorbă cu ei. Nu poți să păstrezi legătura cu cineva care nu te înțelege deloc, care are opinii complet diferite de ale tale.
Feodor Kozlov:
Ce înseamnă să fii „crimeanașist”?
Bărbatul spune că războiul împotriva Georgiei din 2008 n-a avut un ecou în societate, așa cum s-a întâmplat cu anexarea Crimeei și începerea conflictului armat din Donbas. „În 2014, societatea rusă s-a schimbat foarte mult. Dar e o iluzie, nu există două părți în Rusia, ci doar câțiva indivizi care înțeleg situația și restul, care n-o înțeleg. Cred că 97% din ruși sunt крымнашист (crimeanașist, un substantiv nou care desemnează suporterii anexării Crimeei, n.r.)”, comentează bărbatul.
În urmă cu opt ani, Feodor a găsit insuportabilă ușurința cu care rușii au privit invadarea și ocuparea unei țări suverane. Și spune că a simțit că nu mai era nimeni în jurul lui cu care să împărtășească aceleași principii și valori.
„În orașul meu, Komsomolsk pe Amur (din regiunea Habarovsk, n.r.), din 280.000 de locuitori, doar vreo sută ieșeau la proteste în 2014-2018. Dar n-a existat vreun protest pentru Crimeea, ci împotriva corupției și pentru alte probleme sociale. Chiar și printre acești protestatari am găsit unii care erau pro-anexarea Crimeei”, spune rusul.
A lucrat ca manager la una dintre fabricile de componente pentru avionul Sukhoi
Lupta lui Feodor Kozlov cu sistemul rusesc e însă mai veche. La un moment dat, a simțit că dacă nu ia atitudine devine complicele unui stat criminal. „În 2009, am demisionat din funcția de manager la fabrica unde produceam părți componente pentru Sukhoi Superjet (singura aeronavă produsă de Rusia, n.r.). Mi-am zis că eu nu sunt pregătit să trăiesc fără să-mi pese de viețile altora”, spune el.
Mai multe avioane Sukhoi s-au prăbușit, iar Feodor spune că de vină este calitatea scăzută și defectele din fabrică ale unor elemente componente. Despre toate acestea spune că știau și managementul fabricii, și cei 10.000 de lucrători, însă nimeni n-a luat vreo măsură. „Și tancurile, și rachetele noastre au o calitate la fel de proastă ca Sukhoi”, adaugă după o scurtă pauză de gândire.
Am înțeles că nu există niciun motiv să mai lupți pentru țara asta. Rusia nu are nevoie de oameni profesioniști. Rusia are nevoie de oameni obedienți și conformiști. Mă simt jefuit de țara asta.
Feodor Kozlov:
Tabloul pe care îl face Rusiei de azi și lui Putin este dezarmant: „Rușii au ajuns niște zombie. Statului nu-i pasă de cetățeni și cetățenii nu se implică în viața statului. Rusia funcționează după două reguli: 1. are dreptate cine are puterea și 2. reușești doar dacă ai noroc și-ți pune Dumnezeu mâna-n cap. E simplă viața când te ghidezi după doar două reguli, nu?”.
Ar vrea să locuiască în România
Pentru Feodor Kozlov, cetățenia rusă este demult o povară – o spune apăsat. Acum a pornit pe un nou drum, își caută o altă identitate. Spune că nimic nu-l mai leagă de țara lui. „În Rusia iubesc bucata de pământ pe care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții, unde am petrecut cei mai frumoși ani. Numai că nu mai există. A fost fizic ștearsă de pe fața pământului. O țară în care nu ai nimic trebuie, pur și simplu, s-o părăsești”.
Până când va găsi locul în care să se simtă din nou ca acasă, Feodor și-a construit o viață decentă în Tbilisi. Împreună cu soția a deschis o cafenea cu patiserie.
N-au alți angajați, se descurcă singuri. Spune că e fericit mai ales pentru un lucru: muncește mult, dar muncește onest.
Nu-i convins că Georgia este locul în care își va petrece tot restul vieții. „După un an de trai aici, vezi și partea întunecată a istoriei post-sovietice. Parcă încă se simte în aer URSS-ul”, își explică motivele de a pleca într-o altă țară.
Și-ar dori să ajungă în UE – mai precis, în România. N-are motive aparte, pur și simplu a căutat pe Google detalii despre țara noastră și s-a îndrăgostit și de limbă, și de cultură. Chiar a început să învețe câteva cuvinte românești, iar acum vreo patru-cinci ani a avut o tentativă să emigreze aici. Din cauza unei erori la eliberarea vizei, a fost întors înapoi. A rămas însă cu visul ăsta, pe care nici el nu și-l explică, acela că într-o zi va trăi la poalele Carpaților.
Patronul de agenție de publicitate pe internet
Un alt bărbat, Gleb Chekmarev, 47 de ani, vorbește domol și privește într-un punct fix, în jos. E obosit și îngrijorat. „În primele șase zile ale războiului n-am putut să dorm deloc. Mă gândeam doar la prietenii și colegii mei din Ucraina. Am început să iau somnifere și să citesc mai puține știri. Încă mi se pare că este un coșmar din care nu reușesc să mă trezesc”, spune bărbatul, care se numără printre cei peste 30.000 de ruși care și-au găsit refugiu în Georgia în ultima lună.
În urmă cu 15 ani, Gleb și-a deschis în Moscova o firmă de advertising online. Compania a crescut frumos, de la an la an, cu angajați din Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus și clienți din toate părțile lumii. Dar ăsta e tabloul dinaintea războiului. La fel ca multor altor ruși, sancțiunile impuse de Occident i-au afectat afacerea și nu știe ce se va alege de ea dacă situația persistă.
„Aveam clienți vechi, din Statele Unite, Canada, Polonia, care brusc au încheiat toate contractele. Și mulți clienți din Rusia au făcut asta. Ca în orice criză, toate companiile și-au diminuat imediat bugetele de publicitate”, explică Gleb.
Dacă de sancțiuni e nevoie pentru ca războiul să înceteze, atunci sunt gata să renunț la tot și să o iau de la capăt. Cred că dacă ar fi existat astfel de măsuri dure în 2014, după anexarea Crimeei, azi n-ar mai fi fost război.
Gleb Chekmarev:
„Și sistemul de sănătate rusesc e la pământ”
Însă nu asta l-a determinat să-și părăsească țara. Gleb se gândea să plece încă de anul trecut, după alegerile parlamentare din Rusia, pe care le consideră ilegale, după ce candidații opoziției nu au fost lăsați să participe la scrutin.
„În 2021, mi s-a dovedit încă o dată că nu există niciun strop de democrație în Rusia. Tot atunci am înțeles că, mai devreme sau mai târziu, mâna lungă a statului va ajunge și la mine. În Rusia așa stau lucrurile: opozanții sunt eliminați unul câte unul.”
Gleb este și activist politic. S-a implicat în organizarea mai multor manifestații de stradă, în combaterea propagandei Kremlinului și în campanii electorale pentru partidele din opoziție. Acum simte că totul a fost în zadar. „Nu cred că Rusia se va face bine câtă vreme Putin este președinte”, rezumă el.
Rusul spune că este prea dezamăgit să mai poată spera. Iar problemele de acasă sunt multe și profunde.
Și sistemul de sănătate e la pământ. Doctorul îți taie aspirina pe din două și-ți dă o jumătate pentru durerea de cap și cealaltă jumătate pentru durerea de stomac, spune Gleb și zâmbește cu amărăciune.
S-a apucat să conceapă o bază de date în Georgia
Când a izbucnit războiul, unul dintre prietenii lui din Tbilisi a început să-l sune în fiecare zi: „Îți ia prea mult să-ți faci bagajele, trebuie să pleci de acolo cât mai repede!”, îi spunea. Până la urmă a plecat spre Georgia, acum două săptămâni.
Două zboruri i-au fost anulate, iar pentru al treilea a fost nevoit să călătorească peste 1.400 de kilometri, până la Ekaterinburg. „Chiar dacă am făcut aproape o zi pe drum, n-am vrut să risc. Oamenii care plecaseră înainte mi-au spus că aeroportul din Moscova e plin de agenți FSB care verifică toate telefoanele și laptopurile”, explică bărbatul.
„Când a aterizat avionul și am coborât, m-am simțit în sfârșit liber. Mi-am zis: «Gata, acum pot să respir normal»”, își amintește Gleb.
Acum, în Rusia, situația e înspăimântătoare pentru cei care nu-l susțin pe Putin. Te arestează și dacă ții o coală albă în mâini pe stradă.
Gleb Chekmarev:
Înainte de a părăsi Rusia, Gleb și-a delegat majoritatea responsabilităților de la firma de advertising. Spune că are nevoie de o perioadă de respiro și, chiar dacă nu-și permite să facă planuri pe termen lung, lucrează deja la un nou proiect: un catalog online în care pot fi găsite toate locurile utile din Tbilisi, de la cafenele și baruri, până la croitorii și farmacii.
Nu-și face griji cu privire la propriul viitor, singurele gânduri care nu-i dau pace sunt legate de siguranța prietenilor săi din Ucraina, dar și din Rusia. „Cel mai tare mă tem pentru ei. Momentan, și unii, și alții sunt bine. Oamenii mei care au rămas acasă și care au principii și valori solide sunt gata să meargă la închisoare pentru lucrurile în care cred, la fel ca Navalnîi. Sunt și mulți oameni care vor să plece, dar nu o pot face din motive personale sau financiare.”
Le-am promis prietenilor mei că atunci când Putin se va prăbuși, voi dansa o săptămână pe străzile din Moscova. Cred că oamenii vor dansa pe toate străzile din lumea asta.
Gleb Chekmarev:
Soțul i-a zis: „Ai două zile să împachetezi bagajele”
Al treilea dialog îl purtăm cu două femei, mamă și fiică. „Există un cântec rusesc care exprimă foarte bine cum ne simțim. Sună cam așa: între deznădejde și speranță e un diapazon, iar în acel diapazon sunt eu”, fredonează Natalia și Anna Bolozinskaya, mamă și fiică din Rusia refugiate în Tbilisi.
Chiar și departe de casă, speranțele lor se îndreaptă către un singur lucru: revenirea Rusiei la democrație. „În Rusia, am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a produce o schimbare. Încă avem speranța că lucrurile se vor schimba. Ne-am lăsat toate lucrurile în Moscova: casa, mașinile, inclusiv cățelul. Sperăm că ne vom întoarce”, spune Natalia.
Deși nu e implicată politic, ci doar critică față de regim, Natalia Bolozinskaya și familia ei nu s-au mai simțit în siguranță în Rusia. „Când am văzut proiectul din Parlament care prevede că poți să faci 15 ani de închisoare pentru «fake news» despre război, soțul mi-a spus: «Ai două zile să împachetezi bagajele»”, povestește Natalia, o femeie de 50 de ani, cu păr blond și ondulat.
În nici o lună, Natalia a deschis o grădiniță în Tbilisi
Pe 5 martie, Natalia, soțul și fiica ei ajungeau cu mașina în Georgia. Drumul din Moscova până la graniță a fost pavat și cu multă incertitudine privind destinația lor finală.
„Încă încercăm să găsim un răspuns la întrebarea de ce am venit în Tbilisi. Oricum, din Rusia nu poți pleca în multe țări acum. Încă ne gândim să mergem în Letonia, pentru că eu sunt pe jumătate letonă”, explică Natalia descendența sa din perioada sovietică. Adaugă și că au fost convinși să rămână în capitala Georgiei de faptul că soțul ei a primit o ofertă de muncă aici.
Natalia este de profesie psiholog pedagog, iar în Moscova lucra atât cu copii, cât și cu artiști și designeri într-un studio de arte. De asemenea, coordona și diverse proiecte teatrale, care i-au insuflat și fiicei ei pasiunea pentru teatru.
„Eu aș vrea să studiez în Finlanda. Vreau să fiu actriță!”, o întrerupe Anna, fiica ei de 14 ani. Natalia spune că susține visurile fiicei ei, însă momentan nu pot țese mai departe în viitor.
În Tbilisi, alături de o prietenă, a reușit deja să pună bazele unei grădinițe și ale unui club de adolescenți, unde au întâlniri duminicale.
„Vreau să trăiesc într-o Rusie liberă”
Anna studiază momentan la distanță, în Moscova. Din toamnă, se va înscrie la un liceu de limbă rusă din Tbilisi. Încă se acomodează cu ideea unui nou început, departe de toate lucrurile familiare. Face rapid un inventar al aspectelor pozitive.
„Mi-e dor de Moscova – acolo era toată viața mea, prietenii mei, hobby-urile mele. Aici nu am prieteni, dar o să încerc să-mi fac. Mi-am găsit și două cluburi de teatru la care merg. Și vremea e mai frumoasă aici. În Moscova, oamenii sunt anxioși, tinerii sunt depresivi. Aici oamenii sunt fericiți, sunt plini de viață și cred că-mi prinde bine. Îmi place să trăiesc în Tbilisi”, explică Anna.
Adolescenta spune că războiul din Ucraina a fost un punct de cotitură în viața ei. Nu și-ar dori să se mai întoarcă într-o Rusie autoritară, la cenzură și frică. „Nu aș mai putea să trăiesc în Rusia așa cum am făcut-o până acum. Nu cred că va fi o țară liberă prea curând și e oribil acest gând.”
Îmi iubesc țara, e mare și frumoasă, îmi iubesc limba, iubesc literatura rusă și oamenii, dar nu-mi place politica rusească. Vreau să trăiesc într-o Rusie liberă, iar dacă asta nu va fi posibil, atunci voi lăsa totul în urmă.
Anna Bolozinskaya:
Își iubește bunicii, îi acceptă așa cum sunt
Adolescenta spune că după 24 februarie a descoperit cu uimire că unii dintre prietenii ei susțin războiul. Asta a întristat-o și a făcut-o să nu mai păstreze o legătură atât de apropiată cu ei. Chiar una dintre cele mai bune prietene i-a spus că războiul „este o operațiune bună, pentru pace, pentru eliberarea ucrainenilor”.
„Chiar dacă au crescut în regimul lui Putin, mulți tineri de vârsta mea gândesc liber și nu-l plac pe Putin. Dar sunt și dintre cei care îl susțin, deși le place și lor libertatea. Pentru mine a fost șocant să aflu asta. Nu știu cum tinerii care au acces la informații și n-au trăit în URSS pot gândi așa. E teribil”, spune fata de 14 ani.
Anna consideră că este meritul părinților ei că nu a căzut victimă propagandei de la TV și de pe rețelele sociale. Totuși, are în familie membri care sunt pro-regim. Dă exemplul bunicilor din partea mamei: „Bunicii mei se uită la TV și-l sprijină pe Putin. Am încercat să vorbesc cu ei, dar acum prefer să evit subiectele politice”.
Îi iubesc pe bunici și nu vreau să mă cert cu ei. Înțeleg de ce cred în Putin și știu că n-am cum să le schimb opiniile. Sunt oameni bătrâni, e prea târziu pentru ei să înțeleagă ce înseamnă o societate democratică
Anna Bolozinskaya:
„În Rusia, nu mai poți spune «nu»”
Și Natalia, care a fost o simpatizantă a partidului de opoziție Iabloko, consideră că viața în Rusia a devenit insuportabilă după război. „Situația politică era grea și înainte, mai ales în Moscova. Dar când a izbucnit războiul am simțit că altcineva a ales în numele nostru, că nu mai avem opțiuni. În Rusia, nu mai poți spune «nu». Ne-am dat seama că asta nu-i viață și trebuie să plecăm”, explică ea.
Femeia povestește despre protestele individuale care au avut loc în mai multe orașe din Rusia, inclusiv în Moscova, când mai mulți dintre cunoscuții ei au fost ridicați de poliție. Spune că înainte de război, însoțită de prieteni, mergea adesea la manifestații, însă niciodată nu a simțit pericolul la fel de mare ca acum.
„Este foarte greu pentru mine. Eu am fost crescută cu un spirit liber, cu o mentalitate deschisă. De asta a devenit imposibil pentru mine să mai rămân în Rusia, unde nu poți să îndrăznești să spui ceva. Și nu mă refer doar la a critica regimul. N-avem voie nici măcar să pronunțăm un cuvânt: «război».”
La finalul discuției, cele două țin să adauge că au vizitat România și că știu că și de la noi oamenii fugeau în urmă cu trei decenii. Acum ne cunosc drept un stat liber, ceea ce-și doresc și ei. „Ne-a plăcut foarte mult România, vă așteptăm și pe voi în Rusia liberă”, ne spun pe post de rămas-bun.