CORESPONDENȚĂ DIN HERSON. Un fost prizonier la ruși povestește ororile: electroșocuri, bătăi, „un terci cu apă o dată pe zi și, în loc de alarmă, imnul Rusiei”

Andrei se simte norocos. Doar întâmplarea a făcut să se afle acum în libertate și nu într-una din coloniile dincolo de Nipru, unde rușii, înainte de retragerea din noiembrie, i-au dus pe civilii ucraineni capturați în Herson. Acolo s-ar fi pomenit și Andrei, dacă, cu puțin înainte de exodul armatei rusești, militarii ruși nu i-ar fi dat drumul din captivitate.  

„Ne rețineau la un capăt de stradă. Deși n-aveau nicio probă de incriminare, puteau să ne țină la răcoare și câteva luni. Și când vedeau că nu scot nimic din noi, într-un final, ne lăsau să plecăm.” 

Herson – simbolul rezistenței ucrainene

Din primele zile de ocupație, invadatorii au înfruntat o rezistență masivă din partea populației din Herson, care, potrivit autorităților, până la război ajungea la aproape 330.000. Imaginile cu mii de protestatari, înarmați cu steaguri în galben și albastru, ieșind în Piața Libertății ca să taie calea coloanei de blindate rusești, au făcut ocolul lumii, devenind rapid un simbol al rezistenței ucrainene. Nimeni nu mai ține minte de unde a pornit acea însuflețire, își amintește Andrei, cine i-a chemat, cum s-au adunat. Cert e că acele mitinguri au topit și cele mai sceptice inimi din oraș, mărturisește soldatul.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Rețeaua de partizani din rețelele de socializare

Soldatul s-a dăruit pe de-a întregul acestui scop. Cu o zi înainte de invazie, Andrei și-a trimis soția și fiul de doi ani în orașul Dnipru, la fratele său. Așa că, rămas singur, bărbatul de 35 de ani și-a aprins laptopul și s-a alăturat partizanilor. Pe internet.  

„Conexiunea se făcea pe Telegram. Misiunea mea era să transmit informații despre itinerarul blindatelor rusești și coordonatele aflării lor.”

La scurt timp, în Herson a început să activeze o rețea de diversioniști, ghidată din exterior de armata ucraineană. „Spectrul de sarcini s-a lărgit. Am început să-i lichidăm pe colaboraționiști”, spune fără remușcări Andrei. E război, nu au altă cale de apărare, crede tânărul.

Iar colaboraționiștii erau inclusiv din rândul autorităților: un deputat local, un viceprimar, și tot așa… În contraofensivă, când le tot dispăreau oamenii de încredere, poliția rusă și FSB-ul (Serviciul Federal de Securitate) au pornit vânătoarea de sabotori. În oraș sunt două izolatoare de detenție preventivă unde erau duși suspecții la interogatoriu. 

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

„M-au curentat fix în moalele capului și mi-am pierdut cunoștința”

Interogatoriul presupunea tortură. Reținuții erau bătuți până la leșin și torturați cu electroșocuri. Pe Andrei l-au umflat într-o zi de august, când se întorcea de la muncă. O mașină de poliție îl pândise în curtea blocului. I-au strâns mâinile în cătușe și, cu o pungă neagră trasă pe cap, l-au dus la izolator, unde l-au aruncat într-o carceră din subsol, își amintește acesta.  

„Mi-au zis să n-o fac pe prostul, pentru că m-a turnat cineva. M-au întrebat de unde am făcut rost de telecomenzi. – Ce telecomenzi? – «Pentru explozive, bineînțeles».”

Deși știa despre ce e vorba, nu le-a zis nimic, susține Andrei. Militarii ruși, nesatisfăcuți de răspuns, l-au lovit cu bâta pe spate și pe șolduri. Când n-a funcționat nici asta, „au adus un dispozitiv electric, fabricat parcă manual. Mi-au dat pantalonii în jos și mi-au pus doi electrozi pe testicule. Deodată, copleșit de adrenalină, n-am simțit durerea. Pe urmă au mutat electrozii pe vârfurile urechilor. M-a curentat fix în moalele capului și mi-am pierdut cunoștința.” 

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

L-au trezit cu apă și l-au ridicat sus, în celula cu trei paturi, dar unde deja erau opt bărbați. Printre ei, un deputat local, un polițist, un sportiv, un alt băiat din grupul lui, pe care îl recunoscuse, dar căruia nu i-a spus nimic.  

„Praf, umezeală și un terci cu apă o dată pe zi. În loc de alarmă, imnul Rusiei. De fiecare dată când un soldat rus intra în celulă, era interzis să-l privești în ochi și trebuia să strigi «Slavă Rusiei! Slavă lui Putin! Slavă lui Șoigu!»”. 

– Și ați strigat, nu-i așa? 

„Normal, altfel nu scăpam.”

Consecințele carcerei din subsol

A fost eliberat după o săptămână de interogatorii, în care își concentrase tot talentul actoricesc ca să facă pe prostul, îndurând în paralel, cu scrâșnet de dinți, schingiuirile. N-a cedat, și se citește după el că se mândrește cu asta. Totuși, carcera din subsol i-a lăsat urme pe față și în vorbire. Sub cagulă, bărbatul ascunde un tic nervos la sprâncene – în timp ce vorbește, sprânceana dreaptă i se mută asimetric, n-o poate controla. Articulează sacadat, cu întreruperi lungi, ca și cum s-ar feri, și își mușcă buzele non-stop. Ce se ascunde sub aceste simptome? 

„Imediat după, m-a chinuit insomnia. Somnul mă târa înapoi în camera de tortură. Am fost la neurolog. Înghițeam pumni întregi de calmante, dar degeaba. Când au intrat ai noștri, mi-au asigurat asistență psihologică. Deja mi-e mai ușor, dar încă mai merg la psiholog.”

Centrele de tortură – o practică comună

Izolatoarele din oraș n-au fost singurele centre de tortură din zonă. Potrivit informațiilor oferite de procurori, în regiune au mai fost identificate alte opt închisori similare, iar până la data de 22 februarie, oamenii legii înregistraseră în total 738 de cazuri asemănătoare cu cel a lui Andrei. „Numărul victimelor e în continuă creștere”, a comunicat serviciul de presă al procuraturii pentru Libertatea.

O altă necunoscută pentru militarii ucraineni rămâne câți deținuți civili se află acum în captivitate pe teritoriile controlate de armata rusă. „Vreo câteva zeci”,  ne-a răspuns, pe cât de scurt, pe atât de vag, ofițerul de presă al Comandamentului de apărare al Hersonului, Dmitro Pletenciuk. 

Numărul prizonierilor duși dincolo de râu – o necunoscută 

La începutul lui ianuarie, Andrei a primit un mesaj de la zece tovarăși de-ai săi, dați dispăruți de luni de zile. Au reușit să-l trimită din colonia în care sunt deținuți, împreună cu alți ucraineni. 

„M-au rugat să le informez apropiații că ei sunt în viață”, povestește Andrei. „Misiunea noastră principală acum este să-i scoatem de acolo.” Cum? „Prin schimb de prizonieri. Sau mită. Pe doi i-am scos cu bani.”

Rudele deținuților au făcut apel la autoritățile centrale ucrainene pentru a-i include pe listele prizonierilor de război, ca mai apoi cei zece să poată fi dați la schimb. Procedura e complicată, și nu doar în cazul lor, dar și a majorității celor care se află în captivitate dincolo de râu. Aproape toți sunt civili, adică nu au luptat, și, respectiv, nu pot fi considerați deținuți de război. Pe de altă parte, niciun alt temei legal, pentru care se află acum în mâinile rușilor și care s-ar încadra în legile războiului, nu există. „Rușii pur și simplu i-au furat”, constată Andrei.

Rușii au eliberat la retragere deținuții din închisori

Pe 24 februarie s-a împlinit un an de când Andrei nu și-a mai văzut soția și fiul. Din noiembrie și până acum ar fi putut să le facă o vizită la Dnipro, dar se justifică că încă e mult de lucru în Herson. Orașul e împânzit de diversioniști ruși. Acum s-au schimbat rolurile: militarii ucraineni încearcă să pună mâna pe ei. 

La retragere, armata rusă i-a eliberat din penitenciarul din oraș pe toți cei 550 de deținuți de drept comun. „Unii au revenit benevol după gratii. Alții sunt dați în urmărire”, ne explică ofițerul de presă al Comandamentului de apărare al Hersonului, Dmitro Pletenciuk. De ei se ocupă tot militarii ucraineni.

Dar Andrei e mereu cu gândul la tovarășii lui, care cer ajutor. Nu-și va găsi astâmpăr până nu-i aduce acasă. Doar întâmplarea a făcut că rușii l-au eliberat mai înainte… „Slavă Rusiei! Slavă lui Putin! Slavă lui Șoigu!”, i-a rămas fixat pe creier, un strigăt al disperării, nu al convingerii, care ajunge la el de dincolo de râu. 

Urmărește-ne pe Google News